
Orașul Moldova Nouă devine prosumator
Orașul Moldova Nouă devine prosumator
Sunday, July 13
Orașul Moldova Nouă devine prosumator
Reţeaua energetică a Europei este vulnerabilă la atacurile hackerilor asupra panourilor fotovoltaice de pe acoperiş
Programul panourilor fotovoltaice, amânat pentru decembrie. Se schimbă regulile
Clubul prosumatorilor se îndreaptă spre 200.000 de membri
„Românii care și-au pus panouri fotovoltaice au senzația că nu vor plăti energia electrică, ceea ce e complet fals” – Expert
Numărul prosumatorilor din România a depășit 110.000 la finalul anului trecut. Timișul, pe locul secund. La finalul anului trecut, în România existau 110.355 de prosumatori, după cum arată datele oficiale centralizate de ANRE. Puterea lor instalată a ajuns la un total de…
Cofinanțare sporită pentru centrala fotovoltaică dintr-o comună timișeană
Peste 19 mii de români înscriși în Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 pot începe instalarea panourilor, a anunțat vineri Ministerul Mediului.
Județele cu cei mai mulți prosumatori din România. Timișul și Aradul, în Top 3, Caraș-Severin, pe ultimul loc. Febra panourilor fotovoltaice a cuprins toată țara și, în acest moment, nu există vreun…
Instituțiile publice din comuna Traian Vuia, încălzite și iluminate cu energie solară
Cu o apreciere pe Facebook putem face bine unei școli din Timișoara
Proiect: Prosumatorii ar putea primi vouchere de 25.000 de lei pentru baterii de stocare a electricității din panouri fotovoltaice
Niculescu (ANRE): Trebuie impus un prag la montarea panourilor fotovoltaice de către prosumatori
Furt de panouri fotovoltaice şi invertoare în valoare de peste 344.000 lei
Bugetul pentru Casa Verde Fotovoltaice, regiunea Vest, epuizat în 3 minute. Bugetul de peste 200 de milioane de lei alocat Regiunii Vest în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice a fost rezervat integral, joi, în primele 3 minute de la lansarea sesiunii de înscriere pentru persoanele fizice.
„Casa Verde Fotovoltaice” reîncepe în luna mai. Solicitanții din Regiunea Vest se pot înscrie în program în zilele de 22, 23 și 26 iunie 2023. Programul prin care se pot cere bani de la stat pentru instalarea de sisteme fotovoltaice destinate generării de energie electrică din surse total ecologice, numit…
Fondurile care vizează programul Casa Verde vor fi dublate
CJT – proiect pentru un parc fotovoltaic în apropiere de Timişoara. Consumul de energie electrică al Consiliului Județean Timiș și al instituțiilor
Statul ofera zeci de mii de lei pentru fiecare dintre noi. Putem sa ne izolam locuinta, sa cumparam o masina sau sa ne schimbam electrocasnicele.
Deși mediul rural din vestul țării se situează, incontestabil, în avangrada proceselor de transformare postindustrială a satului românesc …