Furt de panouri fotovoltaice şi invertoare în valoare de peste 344.000 lei

Furt de panouri fotovoltaice şi invertoare în valoare de peste 344.000 lei

Furt de panouri fotovoltaice şi invertoare în valoare de peste 344.000 lei.

La data de 1 septembrie 2023, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de administratorul unei societăți comerciale că, în cursul anului, persoane necunoscute au sustras din incinta unui parc fotovoltaic amplasat pe raza comunei Ghelari mai multe panouri fotovoltaice și invertoare.

„Polițiștii Secției de Poliție Rurală Hunedoara și cei ai Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au demarat o serie de verificări și activități investigative, iar la data de 03 septembrie 2023 au organizat o acțiune în urma căreia au reușit prinderea în flagrant a doi bărbați din municipiul Hunedoara, în vârstă de 19 și de 41 de ani.

Cei doi încercau să comercializeze pe un site de vânzări bunurile sustrase (respectiv 128 de panouri fotovoltaice, 11 invertoare și 9 suporți de invertoare – în valoare de peste 344.000 lei ), care au fost, astfel, recuperate de polițiști.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, față de cei doi bărbați, cercetările continuând, în vederea documentării întregii activități infracționale”, a transmis IPJ Hunedoara.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, la data de 4 septembrie a.c., polițiști Secției de Poliție Rurală Hunedoara au mai identificat un bărbat de 66 de ani, din județul Sibiu, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat reclamate, care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Hunedoara pentru audieri, ulterior fiind dispusă și față de acesta măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore.

În final, cei trei hoţi au fost puşi în libertate…

CITEŞTE ŞI: Atenționare de călătorie pentru Grecia: Cod roșu pentru ciclonul Daniel. Video


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *