
Sentinţă de divorţ în politică
În 21 septembrie, este aşteptată sentinţa în privinţa contestaţiilor depuse la unificarea dintre UNPR şi PMP, fuziune care a complicat foarte mult lucrurile …

În 21 septembrie, este aşteptată sentinţa în privinţa contestaţiilor depuse la unificarea dintre UNPR şi PMP, fuziune care a complicat foarte mult lucrurile …

Ieri a fost ultima zi în care sau mai putut depune cereri pentru restituirea taxei auto. Timişorenii s-au înghesuit la ghişeele Direcţiei …

Nicolae Bitea, liderul grupului consilierilor judeţeni PNL, a anunţat că va depune un proiect privind asocierea dintre administraţia locală din …

Consiliul Județean Timiș va demara construcția, pe raza comunei Tomnatic, a unui proiect-pilot care să vină în sprijinul agricultorilor din județ.

Proiectul noii legi a pensiilor se află în dezbatere publică şi poate fi consultat pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Prima parte ar urma să pună în asociere terenul, iar administraţia judeţeană să asigure finanţarea. „Ar fi bine-venit un astfel de centru la …

Vara este pe sfârşite, concediile s-au cam încheiat, iar cei care s-au întors de la mare sau de la munte povestesc cum a fost vacanţa din acest an.

Parlamentarul PSD Timiş Adrian Pau susţine că la momentul actual, în societatea românească se structurează o imagine greşită în legătură …

Nu cu mult timp în urmă, la o întrunire importantă a PNL, Sorina Ciurlea, preşedinta Organizaţiei Femeilor Liberale Timiş, se făcea tare rău de râs …

Începând de miercuri, sensul giratoriu din Piaţa Mărăşti va fi închis pentru continuarea lucrărilor de modernizare. Circulaţia mijloacelor de transport …

La Sânandrei va avea loc cea de-a V-a ediţie…

Veşti bune la Societatea de Transport Public Timişoara: a fost aprobată o linie de creditare în sistem factoring în valoare de…

Comisia de agricultură din cadrul Consiliului Judeţean Timiş are un nou preşedinte.

În comuna timișeană…

Alergiile produse de ambrozie sunt neplăcute şi tot mai frecvente.

Timişoara va avea, în curând, servicii superioare în transportul în comun.
În urma demersurilor municipalităţii timişorene, de la…

Domeniul sănătăţii rămâne unul prioritar pentru administraţia judeţeană timișeană.

Acțiunea are menirea de a aduce în fața iubitorilor și cumpărătorilor de antichități obiecte de valoare acoperite de patina vremii.

Deputatul PSD Matei Suciu a anunţat că românii vor avea, în curând, pensii mai mari. Legea în discuţie a intrat în dezbatere publică …

Noul operator de salubrizare de pe Zona 0 – Ghizela, “Retim Ecologic Service” S.A., va desfășura, în colaborare cu Asociația …