Autobuze electrice şi tramvaie noi, în transportul public din Timişoara

Timişoara va avea, în curând, servicii superioare în transportul în comun.
În urma demersurilor municipalităţii timişorene, de la Ministerul Dezvoltării vor fi achiziţionate pentru Societetea de Transport Public Timişoara (STPT) 44 de autobuze electrice noi.

Este vorba de vehicule articulate, de mare capacitate, având 18 metri lungime, care vor ajunge la Timişoara în primăvara anului viitor.
De asemenea, transportul în comun va beneficia şi de 40 de tramvaie noi, valoarea unuia fiind de două milioane de euro.

În acest caz, documentaţia a fost depusă pe SEAP. Achiziţionarea noilor vehicule va fi dublată de îmbunătăţirea infrastructurii transportului în comun.

Astfel, va fi reabilitată linia de tramvai din Calea Bogdăneştilor, lucrările întinzându-se pe o lungime de 2,35 kilometri. Reabilitarea va fi realizată din fonduri europene, în momentul de faţă reactualizându-se studiul de fezabilitate.

Tot în contextul îmbunătăţirii calităţii serviciilor oferite timişorenilor, se va construi o nouă linie, de la Solventul până la Gara de Nord şi se va reabilita linia din Calea Stan Vidrighin, pe o lungime de 1,7 kilometri, valoarea lucrării fiind de 20 de milioane de euro.

Cosmin Buboi, preşedintele Consiliului de Administraţie al STPT, speră ca aceste investiţii să crească încrederea timişorenilor în transportul în comun.

„Sunt lucruri concrete care îşi vor pune cu siguranţă amprenta în ceea ce priveşte calitatea serviciilor oferite timişorenilor.

Sunt convins că societetea se află pe drumul cel bun, o garanţie fiind şi implicarea domnului primar Nicolae Robu, fără al cărui sprijin nu se puteau realiza aceste investiţii.

De asemenea, contează foarte mult şi colaborarea eficientă pe care o avem cu noua conducere a STPT, care arată că doreşte să schimbe în bine problemele apărute de-a lungul timpului în cadrul fostei RATT”, a declarat Buboi.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Autobuze electrice şi tramvaie noi, în transportul public din Timişoara

Lasă un răspuns