Noua lege a pensiilor va elimina inechităţile sociale

casa de pensii 1

Proiectul noii legi a pensiilor se află în dezbatere publică şi poate fi consultat pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Procesul de transparenţă decizională implică şi prezentarea publică a modificărilor prevăzute, scopul fiind acela de a obţine păreri şi chiar propuneri de îmbunătăţire a acestul act extrem de important, după cum a declarat Ioan Petru Căprariu, directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Timiş.

Acesta a oferit explicaţii referitoare la noua lege, cu schimbările care se produc, destul de semnificative. Noua lege doreşte să elimine inechităţile sociale, fiind şi o cerinţă invocată de Uniunea Europeană. Printre modificările aduse, se numără chiar definiţia pensionarului.

Dacă în legislaţia actuală nu se face referire la un anumit stagiu pe care trebuie să îl realizeze o persoană, în viitor, pensionar va fi acela care are cel puţin 15 ani de cotizare.

CITEȘTE ȘI: Bugetarii au făcut valuri la mare. Din păcate, serviciile lasă încă de dorit

Nu înseamnă că cei care nu ating acest barem vor rămâne pe drumuri. Ei vor beneficia de indemnizaţii sociale, de ajutoare de la bugetul statului, dar nu vor fi pensionari.

Automat, şi veniturile celor cu pensie vor fi mai mari decât ale celor care beneficiază de asistenţă socială. Femeile vor fi foarte avantajate de noul act normativ.

Astfel, ele pot opta pentru a rămâne în activitate până la împlinirea vârstei de 63 de ani, nemaifiind obligate să se pensioneze la 61 de ani.

Această nouă reglementare a fost generată şi de criza de forţă de muncă din România. De asemenea, femeile care au un stagiu minim de cotizare de 15 ani şi au născut şi crescut până la vârsta de 16 ani cel puţin trei copii beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu şase ani.

Pentru fiecare copil în plus, începând cu al patrulea copil, se acordă câte un an în plus de reducere a vârstei de pensionare.
premii renasterea septembrie
O altă noutate vizează pensia de invaliditate. Astfel, persoanele beneficiare vor avea posibilitatea, în viitor, de a desfăşura activităţi profesionale independente, putând cumula pensia cu veniturile realizate. În acest scop, s-a modificat şi definirea gradului de invaliditate.

CITEȘTE ȘI: Centru de recuperare medicală într-o localitate timișeană

Noul proiect stipulează că soţul supravieţuitor va beneficia de un ajutor de 25 la sută din pensia soţului decedat, una dintre condiţii fiind ca durata căsniciei să fie de cel puţin zece ani.

În ceea ce priveşte noua formulă de calcul a pensiei, se introduce noţiunea de valoare a punctului de referinţă, care se obţine din împărţirea valorii punctului de pensie din anul 2021 la 25 de ani, care reprezintă nivelul mediu al stagiilor complete de cotizare prevăzute de legislaţiile anterioare.

În 2021, valoarea punctului de pensie va fi de 1.875 de lei, iar cea a punctului de referinţă, de 75 de lei.

CITEȘTE ȘI: Lucrările la Autostrada Lugoj – Deva au trecut la o nouă etapă

Cuantumul pensiei rezultă din înmulţirea numărului total de puncte realizate cu valoarea punctului de referinţă. Nu se mai utilizează factorul numit de actuala legislaţie „punctaj mediu anual”.

Cuantumul minim reprezintă pragul sub care pensia rezultată din aplicarea formulei de calcul nu poate coborî.

Aceste praguri se calculează doar pentru persoanele care au realizat stagiul minim de cotizare şi reprezintă 45 la sută din salariul minim brut pe ţară, la care se adaugă câte un procent suplimentar pentru fiecare an de cotizare realizat peste stagiul minim.

În noua lege se elimină interdicţia de cumulare a pensiei cu salariul, însă pensionarii care beneficiază de pensie anticipată nu pot cumula pensia cu venituri obţinute în baza unui contract de muncă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *