
Fărșangul bate la ușă în localitățile din Banat
Fărșangul bate la ușă în localitățile din Banat. Locuitorii comunei timișene Dudeștii Vechi se pregătesc de Fărșang, cum e numit carnavalul

Fărșangul bate la ușă în localitățile din Banat. Locuitorii comunei timișene Dudeștii Vechi se pregătesc de Fărșang, cum e numit carnavalul

Apă și energie pentru un cartier rural

Ecuații bugetare dificile pentru comunele mici din Timiș. În pofida unei incontestabile sporiri a gradului de autonomie locală, majoritatea covârșitoare

Fonduri pentru reabilitări energetice în comune din Timiș. Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării remis în ultima zi a lunii ianuarie

Ambiții de dezvoltare la Margina: modernizări de drumuri, parc fotovoltaic, canalizare și alte investiții. Întruniți în plen zilele trecute, aleșii locali ai comunei timișene Margina

Peste 520 de elevi și preșcolari la Ghiroda. Administrația locală a comunei timișene Ghiroda estimează că, în decursul anului școlar viitor (2023-2024), populația școlară a celor două sate componente

5,37 milioane de lei pentru modernizarea unui cămin cultural, într-un sat timișean. Căminul cultural din satul timișean Sânmartinu Sârbesc, principala instituție din această localitate arondată comunei Peciu Nou

Încep exproprierile pentru modernizarea căii ferate Arad – Timișoara – Caransebeș. Localitățile vizate. Demarat cu cinci ani în urmă și intrat în linie

Cuza Vodă și Statul Român modern

Trei dintre cele 104 comune cu mai puțin de o mie de locuitori din țară sunt situate în județul Timiș. Şi ele vor avea piste de biciclete

Cum se împart banii pentru cultură în Timiş. Sala Multifuncțională a Palatului Administrativ din Timișoara va găzdui joi

Orașele timișene și competiția PNRR, după o sută de zile: Timișoara, Lugoj, Sânnicolau Mare, Buziaș, Jimbolia, Făget, Deta, Recaș, Gătaia, Ciacova

Șef nou la Muzeul Satului Bănățean. Muzeul Satului Bănățean din Timișoara va avea, cu începere din data de 25 ianuarie, o nouă conducere, după trei luni de interimat. Noul manager se numește Dorel Micle și este conferențiar universitar doctor la Facultatea de…

Modernizare de străzi într-o comună timișeană. Valoarea totală a investiției, 15,6 milioane de lei. Peste zece kilometri de străzi intravilane din localitățile comunei timișene Satchinez se află în proces de modernizare în cadrul unui program cu finanțare guvernamentală.

Un număr de 16 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice urmează a fi înstalate pe teritoriul administrativ al comunei timișene

Mai ușor cu statistica pe scări! Rezultatele – încă provizorii! – ale celui mai recent recensământ din România au prilejuit o serie de luări de poziții

Săcălazul participă la reconstrucția ecologică. Două parcele de teren de pe raza comunei timișene Săcălaz, în suprafață de 60 de mii

O localitate de lângă Timişoara va avea un nou parc. Va purta numele unui mare poet român

O comună din Timiș, în cursa pentru energie regenerabilă. Un număr de 18 clădiri și anexe tehnice de pe raza comunei timișene Tomnatic

Proiecții bugetare timișene pentru următorii trei ani. Sumele rezervate autorității județene din principalele surse de venituri bugetare