Mai ușor cu statistica pe scări!
Rezultatele – încă provizorii! – ale celui mai recent recensământ din România au prilejuit o serie de luări de poziții, în marea lor majoritate lor alarmiste și, elegant spus, suprarealiste, nu puține dintre acestea provenind din surse oficiale, care ar trebui să dea dovadă de ceva mai multă preocupare pentru acuratețea informațiilor puse în circulație.
Și asta, cu atât mai mult cu cât contextul în care s-a desfășurat acest ultim recensământ (la sfârșitul unui sezon pandemic, care a și impus amânarea recenzării din 2021 în 2023) și carențele administrative, unele dintre ele devenite cronice, au contribuit masiv la lipsa de acuratețe a informațiilor culese pe teren – dar și, într-o măsură mai mică, online, prin autorecenzare.
Vom începe cu cifra brută furnizată de Institutul Național de Statistică la data de 30 decembrie 2022 și concluzia cel puțin pripită că țara noastră a pierdut 1,1 milioane de locuitori de la precedentul recensământ, din 2011, și până în prezent. Comentatorii acestor date trec prea ușor cu vederea faptul că ele sunt doar rezultate provizorii: este suficient să amintim că rezultatele definitive ale precedentului recensământ au demonstrat o eroare de peste un milion de locuitori, pe care Statistica a putut să-i recupereze doar în timpul verificării acurateții datelor primare.
De ce se întâmplă așa? Două sunt cauzele principale: cea dintâi este legată de faptul că orice recensământ oglindește capacitatea administrației publice din țara respectivă de a gestiona afacerile publice și nu este un secret pentru nimeni că administrația noastră a acumulat foarte mari probleme la acest capitol în ultimii 30 de ani; cea de-a doua are legătură cu creșterea semnificativă a gradului de mobilitate a populației (care nu mai poate fi etichetată la grămadă drept emigrație/imigrație) și cu incapacitatea specialiștilor în statistică (de la noi, dar mai ales de la nivel european, de unde ne-a fost impusă formularistica) de a elabora modele corecte de culegere și agregare a datelor.
Să dăm un singur exemplu. Potrivit definițiilor enunțate, recenzorii au înregistrat în 2022 (ca și în 2011), ca locuitori rezidenți ai țării, toate acele persoane care s-au aflat în țară sau nu au fost plecate pe o perioadă mai mare de 12 luni. Frumos în teorie (și inutil, însă asta-i altă discuție), dar imposibil de pus în practică, pentru că nu există nici o formulă obiectivă de a stabili dacă un cetățean a fost plecat 12 luni și o zi sau 11 luni și trei săptămâni, ori în ce mod trebuie înregistrat cel care este oficial plecat de mai mult de 12 luni, dar el se întoarce acasă în fiecare week-end.
Să nu mai vorbim despre faptul că, prin premiera autorecenzării online (unul dintre puținele lucruri bune petrecute la recensămțntul din 2022), printre cei aproape zece milioane de cetățeni care au recurs la această metodă s-au putut număra zeci sau chiar sute de mii de români plecați în străinătate, dar care-și păstrează cetățenia și domiciliul în țară.
În paralel cu publicarea datelor provizorii (repetăm și subliniem: provizorii) ale recensământului, la finalul anului trecut au fost date publicității, de către Autoritatea Electorală Permanentă, și datele privitoare la numărul alegătorilor din România. Este suficient să comparăm cele două cifre globale furnizate de două instituții tehnocrate centrale ale statului român – 18.892.050 alegători, la o populație totală (!?) de 19.053.815 persoane – ca să ne dăm seama că, înainte de a vorbi despre depopulare, îmbătrânire și alte feluri de catastrofe demografice, trebuie să vorbim despre faptul că aparatul de stat nu are capacitatea de a furniza date corecte către decidenții politici.
Este foarte adevărat, populația țării noastre este în scădere: situația durează de peste trei decenii, dar ea nu este nici pe departe atât de accentuată cum o prezintă aceste date statistice pripit asamblate. Este foarte adevărat, un mare număr de concetățeni sunt plecați peste hotare, dar marea majoritate a acestora nu sunt locuitori pierduți ai țării și poate cea mai elocventă dovadă este numărul foarte mare, de ordinul a zeci de mii, de elevi născuți în străinătate care învață în școlile din țară pentru că s-au întors acasă împreună cu familiile lor.
Este foarte adevărat, ponderea populației de peste 65 de ani în totalul locuitorilor țării a crescut, dar înainte de a ne pune cenușă în cap pentru îmbătrânirea populației, ar trebui să observăm că aceasta reflectă creșterea speranței de viață, deci a calității vieții, respectiv că un număr mult mai mare de români trecuți de 65 de ani sunt astăzi persoane active, în comparație cu situația de dinainte de 1990.
CITEŞTE ŞI: Femeie amendată cu 12.000 de lei pentru că și-a abandonat câinele bolnav într-un șanț
Datele statistice sunt o resursă prețioasă pentru administrația publică, precum și pentru viața economică și pentru comunitățile umane în general. Cu condiția ca ele să fie corect generate și corect interpretate. Altminteri, vom rămâne în situația din anecdota că minciunile sunt de patru feluri: mici, mari, gogonate și statistice.
