
Incendiile de vegetaţie fac prăpăd în Timiş
Două incendii de vegetaţie au avut loc, vineri, în Timiş, temperaturile ridicate punând în dificultate misiunea pompierilor.
Peste trei ore s-au luptat …

Două incendii de vegetaţie au avut loc, vineri, în Timiş, temperaturile ridicate punând în dificultate misiunea pompierilor.
Peste trei ore s-au luptat …

Fostul mare jucător român Ilie Năstase a fost suspendat din orice calitate oficială până în anul 2021 de către Federația Internațională de Tenis …

Trei copii, cu vârste cuprinse între şapte luni şi cinci ani, aşteaptă pe paturile Oncopediatriei din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă …

Poveștile despre și din spital generează aproape de fiecare dată o avalanșă de alte povești. S-a întâmplat la fel și după scrisoarea Cristinei Rusu …

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara informează participanţii la trafic că, în perioada următoare, inclusiv sâmbătă, 21.07.2017, se execută …

O tânără a dispărut fără urmă de la diomiciliul său din Giarmata, poliţiştii şi familia fiind în căutarea femeii. Poliţiştii timişeni au fost sesizaţi …

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România) membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a …

Nedeținător al unui permis de conducere, bărbatul nu ar fi adaptat viteza pe un sector de drum în rampă, iar într-o curbă spre dreapta a pierdut controlul …

Un bărbat dat în urmărire internaţională de autorităţile din Germania, pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă şi nerespectarea regimului armelor …

Un tânăr care intrase într-o locuinţă din Timişoara, de unde voia să fure bunuri, a fost prins în apartamentul pe care voia să-l prădeze.

Curtea de apel Timişoara a decis punerea în libertate a activistei turce Nalan Oral după ce Interpol a comunicat că mandatul de arestare pentru terorism a fost …

Pompierii au fost alertaţi, joi noaptea, de un incendiu izbucnit la un autoturism Audi A4, parcat în faţa unui imobil. Alerta a fost dată de un trecător …

Bărbatul a coborât de pe tractor pentru a rezolva problema, însă a fost prins de balotieră, tras înăuntru şi omorât pe loc. El a fost descoperit …

Ca să îţi repari maşina pe propria RCA la una dintre cele mai mari companii de asigurări generale trebuie să scoţi din buzunar câteva sute de lei pe an.

Un poliţist de la Transporturi Feroviare a fost omorât, joi noaptea, în gară, de un tânăr de 24 de ani, care, potrivit imaginilor surprinse de camerele …

Escrocii apelează la tot felul de metode prin care profită de naivitatea oamenilor. În capcană a căzut și o tânără de 20 de ani din …

Barbatul de 34 de ani arestat preventiv dupa ce si-a abuzat sexual fiica de 11 ani in timp ce mama copilei era la serviciu …

Tinerii români care ştiu limbi nordice nu îşi fac griji în privinţa locului de muncă. Sunt vânaţi de toate marile companii, iar salariile …

Executivul a adoptaţ în şedinţa de astăzi, o serie de hotărâri referitoare la eliberări şi numiri de prefecţi şi subprefecţi. Astfel, a fost aprobată o …

Pentru echipele participante organizatorii ofera gratuit loc pentru pentru ceaun, lemne pentru foc, cort si o masa pentru pregatirea ingredientelor. Cei …