VIDEO ŞOCANT. CRIMĂ în gară: Un poliţist a fost omorât de un individ pe peron, aparent fără motiv

politie 1

Un poliţist de la Transporturi Feroviare a fost omorât, joi noaptea, în gara din Suceava, de un tânăr de 24 de ani, care, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, a venit spre omul legii şi l-a înjunghiat de mai multe ori, aparent fără motiv.

Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, a declarat joi noaptea că poliţistul de la Transporturi Feroviare, omorât în Gara Burdujeni, din municipiul Suceava, se afla pe peron când, un tânăr de 24 de ani, din Valea Moldovei a venit spre el şi l-a înjunghiat.

„Pe peronul gării un poliţist din cadrul Serviciului Poliţiei Transporturi Feroviare Suceava îşi efectua serviciul. La un moment dat, aşa cum se vede pe imaginile video, vine un individ de 24 de ani, din comuna Valea Moldovei, judeţul Suceava. Acesta a ieşit din sediul gării, cu un cuţit şi l-a atacat din spate pe poliţist. Agentul a căzut la pământ, iar apoi individul i-a aplicat alte lovituri”, a declarat Epureanu.

Atacatorul a fost prins imediat după comiterea faptei de alţi din poliţişti care se aflau într-un tren ce tocmai intra în gara din Suceava, împreună cu alţi doi cetăţeni care se aflau în zonă.
Un echipaj SMURD a sosit imediat pentru a-l salva pe poliţsti, însă în ciuda eforturilor medicilor, acesta a murit.

Epureanu a mai declarat că nu a existat niciun fel de conflict între poliţist şi agresor anterior atacului şi că incidentul s-ar fi petrecut aparent fără motiv.

Ancheta se desfăşoară sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Agentul şef adjunct de poliţie omorât joi noaptea în Gara Suceava avea 38 de ani şi lucra de 15 ani în Poliţia TF, fără să fi fi avut vreo abatere. Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii minori, conform mediafax.ro.

Pe reţelele de socializare circulă imagini şocante cu medicii care încearcă să salveze viaţa poliţistului. Prin acest clip se doreşte atragerea atenţiei autorităţilor publice asupra indiferenţei faţă de munca unor oameni puşi în slujba altora, asupra lipsei de personal din unele instituţii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “VIDEO ŞOCANT. CRIMĂ în gară: Un poliţist a fost omorât de un individ pe peron, aparent fără motiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *