ACCIDENT MORTAL pe o şosea din judeţul Timiş
O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei au fost rănite, vineri dimineaţă, după ce şoferul microbuzului în care se aflau a pierdut controlul volanului şi…
O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei au fost rănite, vineri dimineaţă, după ce şoferul microbuzului în care se aflau a pierdut controlul volanului şi…

Un bărbat a căzut în râul Mureş, joi, fiind la un pas de înec. Omul a fost purtat sute de metri de curenţii apei, înainte de a fi salvat.

Florin Iordache şi-a anunţat joi demisia din funcţia de ministru al Justiţiei dar a ţinut să precizeze că toate iniţiativele sale sunt legale…

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o alertă meteo de vreme rea valabilă până marţi. În intervalul 9-14 februarie se va va înregistra…

Premierul Sorin Grindeanu a numit-o pe Ionica Sfetcu vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare…

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a comis o crimă înfiorătoare: și-a înjunghiat soacra de mai multe ori și a mușcat-o până când aceasta și-a dat ultima suflare.
Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului a descoperit toate produsele cancerigene, întocmind astfel o listă…

O angajată a unui supermarket, în vârstă de 20 de ani, îşi acuză un fost coleg de hărţuire, după ce acesta ar fi acostat-o pe stradă şi şi-ar fi dat pantalonii jos în faţa acesteia.

Un convoi de blindate americane, aparţinând Forţelor terestre ale SUA dislocate în Europa, a ajuns, în urmă cu puţin timp, în Gara de Est din Timişoara.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că nu a asistat la discursul preşedintelui Iohannis din Parlament deaorece nu a fost invitat, dar că a citit…

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat că legea care ar fi permis persoanelor cu credite în franci elveţieni să-şi convertescă în lei datoria la banci…

Klaus Iohannis s-a adresat Parlamentului, marţi, cu un mesaj legat de modificarea codurilor penale şi de reacţiile generate de aceasta.

Şoferii care au plătit taxa auto nu îşi mai pot recupera banii pe cale amiabilă de la stat. Şi asta pentru că, în urma eliminării celor 102 taxe, începând…
Mihaela, soția premierului Sorin Grindeanu, şi-a exprimat luni public susţinerea pentru soţul ei, afirmând că acesta este ”un om responsabil’…

Un senator a oferit imaginile începutului de an în Parlament! Mihai Goțiu, unul dintre parlamentarii controversați ai USR, a fost filmat în timp ce…

Ploile din ultimele zile și topirea zăpezii în zonele mai înalte au provocat inundaţii în vestul ţării. Până luni la prânz, un drum şi zeci de hectare…

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a depus la Tribunalul Bucureşti o contestaţie la executare în dosarul Referendumului, în care a fost condamnat la doi ani…

Un şofer a încasat 5 puncte de penalizare şi o amendă de 300 de lei, aparent fără să facă nimic… Cu siguranţă nu este singurul. Din când în când…

Guvernul a aprobat, duminică, abrogarea OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale şi a declasificat stenogramele…

Judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM, afirmă că OUG de abrogare a OUG 13/2017 conţine un articol ce contravine unei decizii CCR…