Guvernul a aprobat, duminică, abrogarea OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale şi a declasificat stenogramele şedinţelor de Guvern din 31 ianuarie 2017 şi din 18 mai 2016, anul trecut fiind modificate Codurile penale tot prin ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă de abrogare a OUG 13/2007 privind modificarea Codurilor penale a fost publicată duminică în Monitorul Oficial.
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, i-a dat asigurări premierului Sorin Grindeanu, în şedinţa în care a fost aprobată OUG 13/2017 privind modificarea codurilor penale, că această ordonanţă are toate avizele necesare, lucru confirmat şi de secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc.
”Domnule prim-ministru, vă rog să suplimentăm ordinea de zi cu trei proiecte. Este vorba, primul dintre ele, sau două dintre ele fac parte din pachetul de legi care vizează evitarea unei hotărâri pilot de la CEDO. Şi aici discut de proiectul de lege privind graţierea unor pedepse. Nu am avut nevo… Cel de al doilea este proiect de lege pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. La acest proiect de lege am avizul domnului ministru de externe, domnul Meleşcanu. Şi cel de-al treilea, vă rog să suplimentăm şi cu cel de-al treilea. Este vorba de proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală”, a spus ministrul Justiţiei, Florin Iordache, în timpul şedinţei Executivului din seara zilei de 31 ianuarie 2017.
Potrivit stenogramei publicată de Guvern la solicitarea MEDIAFAX, premierul Sorin Grindeanu l-a întrebat dacă cele trei proiecte au avizele necesare.
”Binenţeles!”, a răspuns Iordache.
”Toate procedurile care sunt cerute?”, a întrebat Grindeanu, iar răspunsul ministrului Justiţiei a fost afirmativ, apoi, la cererea premierului, a mai dat o dată asigurări că procedurile sunt îndeplinite.
Sorin Grindeanu l-a întrebat şi pe secretarul general al Guvernului dacă proiectele au toate avizele.
”Domnule prim-ministru, din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate”, a dat asigurări Mihai Busuioc, secretarul general al Guvernului.
Punctual, când au ajuns la proiectul de ordonanţă privind codurile penale, premierul a mai întrebat o dată dacă toate procedurile sunt îndeplinite şi are toate avizele, Florin Iordache a mai dat o dată asigurări că totul este în regulă.
Nu mai conteaza…jos Grindeanu! Muste fara cap pe post de protestatari!
Citez: „… Sorin Grindeanu l-a întrebat şi pe secretarul general al Guvernului dacă proiectele au toate avizele. …” – adica pe SOFERUL lui DRACNEA?