
Se oprește apa în unele localități din Timiș
Se oprește apa în unele localități din Timiș. Zilele acestea se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități.

Se oprește apa în unele localități din Timiș. Zilele acestea se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități.

Alessia Pop, sportivă legitimată la CS Giroc-Chișoda / LPS Banatul Timișoara, a participat duminică – 21 aprilie, în Antalya (Turcia), la Campionatul Mondial de marș.

Victorie uriașă pentru SCM Poli Timișoara în fața Constanței

Incendiu la o casă din Cenad. Pompierii au extras două butelii

Doi tineri, loviți pe trotuar de o mașină, în Timișoara

Accident teribil în apropiere de Timișoara

Caz extrem de grav în care sunt implicați minori

Alessia Pop, sub tricolor la Campionatul Mondial de marș!

ADR Vest se mândrește cu Podul de Piatră de la Herculane, primul din Europa construit în curbă, în anul 1865

Primăria Municipiului Timișoara a notificat constructorul care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30 cu privire la încetarea contractului și aplicarea unor penalități

Amenzi de zeci de mii de lei pentru mizeria din Timişoara

Acțiuni-fulger ale polițiștilor locali în zona Iosefin și în mijloacele de transport

Ovidiu Drăgănescu: „O prezentare falsă ce trebuie lămurită pentru cei care nu cunosc Timișoara! Realitatea nu are nicio legătură cu afirmațiile lui D. Fritz!”

Cristian Moș, candidat independent la funcția de primar al Timișoarei: Cu Fritz la conducere am pierdut tot – filiale locale, candidați, până și primari în funcție

Peste 100 de vehicule istorice ajung, în weekend, în Piaţa Unirii din Timişoara

Arestaţi pentru înşelăciune, la Timişoara. Au oferit în fals imobile spre închiriere

Compania aeriană Qatar Airways vrea să investească aproape 300 de milioane de euro la Aeroportul Timișoara

În advertoriale plătite de USR, Timișoara duduie de investiții străine, doar că nu sunt în Timișoara ori sunt făcute de peste un deceniu

Un poliţist timişean a salvat o femeie căzută într-o fântână

Un om este în viaţă în urma intervenţiei prompte a unui poliţist timişean