Alessia Pop, sub tricolor la Campionatul Mondial de marș!

Alessia Pop, sub tricolor la Campionatul Mondial de marș!

Alessia Pop, sub tricolor la Campionatul Mondial de marș!

O delegație a României formată din șase persoane a decolat vineri (19 aprilie), spre Antalya (Turcia), unde duminică se vor desfășura Mondialele probelor de 10 km marș și 20 km marș. Totodată, în premieră, în competiție vor exista și ștafetele mixte, această întrecere contând pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, a anunțat Federația Română de Atletism.

Componența echipei României este următoarea: Narcis Mihăilă (CSM Reșița / CSU Reșița), Maria Lătărețu CSM Craiova / CSU Arad – ștafetă mixtă marș seniori, Alessia Pop (foto, a treia de la stânga la dreapta, CS Giroc Ghișoda / LPS Banatul Timișoara) – 10 km marș U20, Sorin Staicu (foto, primul din dreapta, antrenor CS Giroc-Chișoda), Florian Nicolae (kinoterapeut), Octavian Măzăran (antrenor CSM Reșița / CSU Reșița – conducător de delegație), Gabriela Ustabaciof (antrenor CSM Craiova / CSU Arad).

„La întrecerea individuală a junioarelor 1 (U20) sunt înscrise 50 de atlete din 24 de țări, reprezentanta noastră intrând în concurs cu a noua performanță (46:28).

La ștafeta mixtă, la care sunt înscrise 37 de țări și 126 de sportivi, participă câte un mășăluitor și o mărșăluitoare, pe distanța cursei de maraton (42,195 km). Distanța va fi parcursă în patru etape: 12,195 km (masculin), 10 km (feminin), 10 km (masculin), 10 km (feminin). Atleții trebuie să poarte o brățară care va fi transferată următorului schimb, în zona de preluare, care are o lungime de 20 m.

Fiecare țară are dreptul să alinieze la start cel mult trei ștafete. Punctajul va fi conform ordinii de la finiș. Se califică direct la JO, primele 22 de ștafete. Până la cinci dintre primele 22 de echipe pot avea o a doua formație din aceeași țară.

Succes!
Hai România!”, a transmis Federația Română de Atletism.

CITEȘTE ȘI: Circulația vaporașelor va fi întreruptă temporar, sâmbătă, iar traseul troleibuzului 16, deviat, duminică

Sursa foto: Federația Română de Atletism


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *