Timișoara se pregătește să găzduiască etapa finală a Olimpiadei Naționale de Limbi clasice

Timișoara se pregătește să găzduiască etapa finală a Olimpiadei Naționale de Limbi clasice

În perioada 25-28 aprilie 2024, Timișoara va găzdui etapa națională a Olimpiadei Naționale de Limbi clasice. Sunt așteptați 302 elevi, dintre care 14 din județul Timiș, și peste 120 de cadre didactice din 36 județe și din București.

Deschiderea festivă va avea loc în data de 25 aprilie, de la ora 17, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, iar festivitatea de premiere se va desfășura în 27 aprilie, de la ora 17, în același loc.

Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara va fi centrul de concurs pentru proba scrisă a olimpiadei.

Participanții vor fi cazați la hoteluri din oraș, iar costurile privind masa și cazarea sunt acoperite în proporție de 80% de Ministerul Educației.

Diferența prin care se suplimentează atât cheltuielile de bază, cât și premiile oferite, festivitatea, transportul etc. provine din sponsorizări primite din partea Mitropoliei Banatului, a Consiliului Județean Timiș, a Primăriei Timișoara, a Universității de Vest, a Universității Politehnicii, a Sindicatului Oamenilor Liberi din Educație, a unor societăți și organizații private și de la persoane fizice.

CITEȘTE ȘI: Alessia Pop, sub tricolor la Campionatul Mondial de marș!

”Olimpiada Națională de Limbi clasice se desfășoară în spiritul valorilor pe care Timișoara le cultivă: libertatea de gândire, de conștiință, de religie, de exprimare, libertatea artelor și a științelor, multilingvismul”, este mesajul Inspectoratului Școlar Județean Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *