
Ne-a părăsit profesorul dr. Dorin Bratu, unul dintre cei mai renumiţi stomatologi din Timişoara
Prof. univ. dr. Dorin Bratu, personalitate marcantă a învăţământului superior de medicină dentară din Timişoara, s-a stins.

Prof. univ. dr. Dorin Bratu, personalitate marcantă a învăţământului superior de medicină dentară din Timişoara, s-a stins.

Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest Timișoara organizează, în perioada 19-31 iulie, cea de-a 29-a ediție a Școlii de Vară, un program care se adresează tuturor…

Breasla Ghizilor a anunțat încheierea cu succes a primului eveniment organizat de asociație anul acesta, „Turul Cartierului Cetate”. În weekend-ul trecut, 27 de timișoreni au participat alături de ghizii Breslei…

Marți se deschid două noi centre de vaccinare anti-COVID cu produsul Pfizer, la Casa de Cultură din Gătaia și la clinica Kardinal One Medical din Ciacova. De marțea viitoare, 20 aprilie, va funcționa un centru…

În Timișoara, rata de infectare a scăzut de la 5,18 la 4,88 la mia de locuitori. La nivelul județului, această a ajuns la 4,2, după ce anterior era de 4,39 la mia de locuitori.

Mai multe străzi din Timișoara rămân, marți, 13 aprilie, fără apă caldă și căldură. „În vederea remedierii unei defecțiuni apărute la rețeaua primară, suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei calde și a încălzirii la…

Județul Timiș a raportat 95 de noi îmbolnăviri cu coronavirus, înregistrate în ultimele 24 de ore. Județul Cluj a raportat, în ultimele 24 de ore, mai multe cazuri de COVID-19 decât Capitala…

Folkistul Victor Socaciu a fost internat în spital, fiind diagnosticat cu COVID-19, a declarat, pentru Agerpres, Ducu Bertzi.

Dacă ar fi fost să-i cer ceva, că era un mărinimos, l-aș fi rugat să călătorim. Numai el știa, din câți bărbați cunoșteam atunci, drumul unde singurătatea își face cuib. Și eu să-l însoțesc în propria tinerețe și visul său neîmplinit.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a catalogat luni drept „inadmisibil să se mai întâmple” ceea ce am văzut vineri noapte la Spitalul Foișor – pacienți evacuați pe targă, în cărucioare sau în portbagaj.

Românii respectă și nu prea restricțiile împotriva Covid-19. O hartă interactivă creată de Facultatea de Științe Economice de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj arată, în timp real, unde se deplasează cel mai mult oamenii în fiecare zi. …

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Timiș, s-a administrat un număr total de 3.458 vaccinuri (413 Moderna) ; (131 AstraZeneca), astfel: în cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr de 64 vaccinuri; în cadrul …

Simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, iar acum medicii se confruntă cu cazuri mult mai dificile, afirmă medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.

Polițiștii arădeni au fost sesizați printr-un apel la 112 că pe autostrada A11, s-a răsturnat un autocamion.
Din primele cercetări, polițiști au stabilit ca la volan se afla un bărbat de 28 de ani, din județul Bihor, care conducea un …

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a anunţat, sâmbătă, că în cabinetele medicilor de familie înscrişi în proiectul-pilot de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, unde se administrează doar serul AstraZeneca …

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, astăzi, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Timiș, s-a administrat un număr total de 3.024 vaccinuri (270 Moderna) ; (84 AstraZeneca), astfel: În cadrul etapei I de vaccinare împotriva COVID-19 s-a administrat un număr de 84 vaccinuri; în cadrul …

Ordinul privind transformarea Spitalului Foișor în unitate COVID a fost emis vineri de către șeful DSU, Raed Arafat, fiind avizat de către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Primăria Timișoara vrea să rezolve problema lipsei locurilor de parcare pentru riveranii din cartierul Cetate. Municipalitatea are în lucru un nou regulament cu privire la politica parcărilor la nivel de municipiu, iar documentul ar trebui să fie gata până în luna …
Asociația Farmaciilor Independente “Ethica” (AFIE) trage un semnal de alarmă asupra modului în care s-a decis testarea populației în farmacii și subliniază lacunele propunerii legislative și erorile de comunicare către populație. AFIE a militat mereu pentru …