
Cristian Pomohaci a fost caterisit. Decizia este definitivă
Cazul fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a încheiat vineri, 6 octombrie 2017, prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului…

Cazul fostului preot Cristian Dorin Pomohaci s-a încheiat vineri, 6 octombrie 2017, prin Decizia Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului…

În perioada 2008-2011, fostele administrații, locală și județeană, au încheiat două contracte de asociere cu echipa de fotbal ”Poli” din acea perioadă…

Vremea se răceşte, începând de astăzi, devenind chiar mai rece decât în mod obişnuit la aceastã datã, cu maxime cuprinse între 10 şi 16 grade.

În fiecare lună, sute de câini din Timiș – în majoritate maidanezi – își găsesc un cămin primitor în Uniunea Europeană. În procente, la nivelul unui an…

Deși s-a tras atenția permanent că autovehiculele care circulă în zonele interzise accesului lor din Timișoara (cum este zona pietonală centrală)…

O surpare masivă de teren a avut loc la mina Lupeni, din judeţul Hunedoara. Trei dintre minerii care lucrau în adâncuri au fost prinşi…

Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Mitropolia de Volos (Grecia), va fi adus joi dimineață, în jurul orei 10…

Societatea „Timișoara”, care a ocupat un spațiu în clădirea Bastionului Theresia timp de 27 de ani, a fost evacuată din acest sediu.

De aproape o săptămână, o timișoreancă trebuie să suporte gunoiul pe care angajații de la Retim l-au deșertat în fața porții casei sale…

Un timişorean cere ajutor pe Facebook, iar speranţele lui sunt legate de perspicacitatea cetăţenilor. El a scris pe reţeaua de socializare următorul mesaj…

Poliția Municipiului Timișoara are un nou şef. Începând de ieri, comisarul-șef Petru Daniel Drăguța a fost împuternicit în funcția…
Schimbările de temperatură, cu diferențe de până la zece grade Celsius, prognozate pentru județul Timiș în cursul primei decade a lunii octombrie…

Proiectul ”Instalart/ Sculptura/ 000. Inspired by Constructim”, care a putut fi admirat în cea de-a doua jumătate a lunii…

Scene fără precedent în istoria unui șef al Camerei Deputaților au avut loc marţi la ÎCCJ! După ce, la prânz, Liviu Dragnea a fost primit…

În contextul în care Timișoara e sufocată de traficul intens al autovehiculelor, autoritățile locale, în loc să găsească soluții pentru fluidizarea lui…

Timișenii cu vârste cuprinse între patru și zece ani sunt așteptați, astăzi, în parcarea maganizelor Lidl, unde vor putea participa la o…

Judeţul nostru are parte, de acum înainte, de un nou traseu turistic. Campania de promovare a cetății timișene Jdioara, inițiată în urmă…

Comisarii Gărzii de Mediu din Timiș și-au prezentat, recent, raportul de activitate pe anul în curs. Deși județul nu este unul foarte poluat…

Cunoscutul personaj din cărțile dedicate copiilor, Flat Stanley, se află la Timișoara, unde realizează un proiect pentru David, care locuiește…

Veşti bune pentru elevi, dar şi pentru profesori. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei, aceştia vor avea liber joi, pe 5 octombrie.