
Accident mortal între Timișoara și Arad
Un accident soldat cu decesul unei tinere a avut loc luni, pe raza localității Orțișoara. Potrivit poliției , în timp ce se deplasa spre Timișoara…

Un accident soldat cu decesul unei tinere a avut loc luni, pe raza localității Orțișoara. Potrivit poliției , în timp ce se deplasa spre Timișoara…

Un tânăr din Bulgaria s-a gândit că poate păcăli autoritățile române, însă a fost dat de gol de actele de identitate.

Duminică, în Punctul de trecere a frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice un cetăţean român în vârstă de 48 de ani…

Duminică noaptea, în jurul orei 00:00 o camionetă parcată în…

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar alte cinci persoane, între care şi doi copii, au fost rănite într-un accident care a avut loc duminică seara…

Timișorenii care se deplasează pe jos prin urbe se supun, zilnic, unor riscuri eminente din cauza șoferilor care nu înțeleg…

Într-o comună timișeană continuă investiția pentru sănătatea tinerei generații.

Una dintre cele mai așteptate sărbători de toată suflarea unei comune timișene se va desfășura duminică, 13 mai.

Sindicatele din Sănătate nu cedează și anunță că își mențin decizia de a declanșa greva de avertisment luni, 7 mai. În toate unitățile sanitare timișene …

Duminică, aversele cu tunete şi fulgere se vor râspândi dinspre zona de munte şi vor cuprinde majoritatea regiunilor. Se vor semnala şi intensificări de scurtă durată ale vântului …

Semaforizarea, trecerile de pietoni, sensurile unice de pe străzi și indicatoarele rutiere din Timișoara intră în competența Comisiei de circulație din cadrul primăriei.

Timp de aproximativ o jumatate de ora a plouat cu galeata, dar si cu grindina de dimensiunea unui ou de porumbel, la Buzias.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod portocaliu de ploaie şi descărcări electrice, valabilă în următoarele ore …

Se pare că anul în curs va fi încă unul atipic din punct de vedere meteorologic, unul dintre argumente fiind că am trecut aproape direct de la cizme la sandale. Cum primăvara a dispărut din calendar, bănățenii vor avea parte de încă un weekend de vară.

Aflată la 15 minute de mers cu mașina de muncipiul Timișoara, o comună din Timiş a cunoscut, după anul 2000, o impresionantă dezvoltare rezidențială. În urma crizei economice de acum un deceniu, construirea de noi locuințe a cunoscut un regres însemnat …

Timp de o oră, milioane de telespectatori din Europa vor fi duminică seara martori direcţi la ceea ce se întâmplă cu natura sălbatică din Banat în fiecare dintre momentele transmisiunii.

Asociația „Grupul de Acțiune Locală” Timișoara a prezentat ieri opțiunile de finanțare în urma obținerii fonduri europene consistente.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România, în parteneriat cu o firmă de produse destinate igienei orale, desfășoară, până în data de 10 iunie, un program destinat …

Vremea deosebit de caldă pentru acesată perioadă a mai diminuat numărul virozelor și pneumoniilor, însă nu a reușit să stopeze activitatea tuturor microbilor vinovați …

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a fost prezent, vineri, la Timișoara, unde s-a întâlnit cu reprezentanții Spitalului Militar Timișoara.