Accidente în lanț, la Timişoara, după desființarea unei treceri de pietoni

trecere pietoni desfiintata2

Semaforizarea, trecerile de pietoni, sensurile unice de pe străzi și indicatoarele rutiere din Timișoara intră în competența Comisiei de circulație din cadrul primăriei.

Cei 19 membri ai comisiei, printre care funcționari publici (în frunte cu edilul-șef al municipiului), polițiști de la Rutieră și polițiști locali, stabilesc unde se pot parca mașinile în municipiu, pe unde pot trece pietonii, pe ce stradă trebuie montat câte un semafor etc.

CITEŞTE ŞI: Malurile Begăi, frumoase, dar cam… abrupte

Cetățenii au dreptul de a formula și ei propuneri, pentru o mai bună funcționare a circulației rutiere, însă decizia finală de a da sau nu curs sugestiilor aparține membrilor comisiei.
trecere pietoni desfiintata 1
De aceea, așa cum se întâmplă de regulă într-o comunitate, unele dintre măsurile adoptate sunt pe placul cetățenilor, altele, nu.

Timpul a dovedit, însă, nu o dată, că anumite decizii luate în cadrul acestei comisii nu i-au ajutat pe cetățenii urbei, ba, dimpotrivă, au generat incidente.

CITEŞTE ŞI: Grindină cât oul de porumbel şi precipitaţii abundente în judeţul Timiş. Video

De pildă, renunțarea la una dintre trecerile de pietoni de la intersecția bulevardului Regele Ferdinand I cu strada 16 Decembrie a cauzat un lung șir de evenimente nedorite.

În acel loc, accidentele se țin lanț, așa cum rezultă nu doar din statistica poliției, ci și din spusele timișorenilor care stau în zonă.
trecere pietoni desfiintata1
Aceasta, întrucât pietonii care doresc să ajungă în Piața Victoriei sunt nevoiți să traverseze acum doar pe direcția catedrală – parc.

CITEŞTE ŞI: Şoferii care traversează Ungaria, în pericol! Pe autostrada spre Budapesta sunt jefuiţi la drumul mare

În acel loc, însă, culoarea verde a semafoarelor durează prea puțin pentru a putea trece în siguranță, atât în ceea ce-i privește pe pietoni, cât și pe șoferi, aceștia din urmă dovedindu-se a fi uneori prea grăbiți.

”Cealaltă trecere de pietoni, care scurta drumul dinspre parc spre Piața Victoriei, era mult mai sigură și utilă, pentru că nu era în curbă. Au desființat-o, iar de atunci cred nu există săptămână să nu se întâmple câte un accident.

Eu locuiesc vizavi și mă minunez de ceea ce se întâmplă acolo. E cumplit! Chiar nu se poate face nimic?”, a tras un semnal de alarmă o timișoreancă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Accidente în lanț, la Timişoara, după desființarea unei treceri de pietoni

  1. Nu cred că mai există soluţii pentru cetăţenii din Timişoara.
    Mai avem speranţa doar într-o viitoare administraţie, cu simţ de răspundere, şi cu respect pentru locuitorii acestui oraş, năpăstuit de aroganţa celor care ar trebuii să privească cu aplecare spre toţi cetăţeni cu sau fără automobile. lipsa de măsură, atitudinea părtinitoare, pe categorii de cetăţeni, este cauza releor şi supărărilor.

  2. Sa traseze o trecere de pietoni in dreptul bisericii piariste, ar fi mult mai bine plasata decat cea veche de pe coltul intersectiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *