Noul Cod fiscal face ravagii și la Sânandrei

Claudiu Coman

Tot mai mulți primari se plâng de prevederile aberante ale noului Cod fiscal, intrat în vigoare la începutul acestui an. Nu face abstracție nici comuna Sânandrei, unde lumea a rămas neplăcut surprinsă de noile taxe care trebuie plătite, majorarea nefiind emisă de autoritățile locale.

Dimpotrivă, spre deosebire de alte localități, la Sânandrei s-a trecut peste rivalitățile politice și s-a votat bugetul, pentru ca proiectele să poată fi puse în aplicare. A apărut, însă, noul Cod fiscal, care a adus mari nemulțumiri în rândul populației.

Față de anii trecuți, se plătește impozit și pentru terenul de sub casă, iar o suprafață de 400 de metri pătrați din grădini este trecută în mod obligatoriu în categoria ”curți construcții”, unde impozitele sunt mai mari.

”Lumea trebuie să înțeleagă că aceste prevederi noi nu au nici o legătură cu administrația locală. Sunt măsuri dispuse de guvern care trebuie aplicate, chiar dacă, din păcate, afectează buzunarele cetățenilor”, a declarat Claudiu Coman, primarul comunei Sânandrei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Noul Cod fiscal face ravagii și la Sânandrei

  1. Lucrari de cea mai proasta calitate!Trotoarele se vad…nu mai zic nimic,canalele astea din satul Sanandrei,parca sunt o ruina dupa un razboi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *