Abonează-te la Renaşterea bănăţeană!Ziar PDFZiar tipărit

Gazoductul BRUA va traversa Banatul, în drum spre Austria. Ce importanţă va avea o localitate din Timiş

Zilele trecute, Ministerul Energiei de la București a emis autorizația de construire a gazoductului dunărean – magistrală cunoscută și sub denumirea oficială de BRUA, după inițialele statelor implicate în proiect: Bulgaria, România, Ungaria și Austria.

Proiectul, care era pe punctul de a fi compromis din cauza întârzierilor birocratice din unele state participante (inclusiv țara noastră), beneficiază de o finanțare europeană de circa 180 de milioane de euro, iar avizul emis de autoritatea guvernamentală română echivalează cu ridicarea ultimului obstacol înaintea declanșării lucrărilor propriu-zise.

Prima fază a operațiunilor de construire a gazoductului BRUA presupune construirea unuei conducte pe un traseu de circa 480 de kilometri, între localitățile Podișor (Giurgiu) și Recaș (Timiș), precum și a trei stații de comprimare, dintre care una va fi amplasată în suburbia Jupa a municipiului Caransebeș.

Această fază ar urma să fie finalizată în anul 2019, când finanțatorii și autoritățile implicate – țara noastră fiind reprezentată în proiect de Transgaz – speră să treacă la exploatarea comercială a magistralei.

În faza a doua a proiectului (care ar urma să fie finalizată în 2020), magistrala va fi extinsă de la Recaș până în localitatea de frontieră Horia, iar capacitatea de transport va crește la 1,75 miliarde de metri cubi pe an.

Coordonatorii proiectului par să fi învățat câte ceva din telenovela ecologică a construirii Autostrăzii Vestului (care s-a împiedicat în mai multe rânduri ba în poteca ursului carpatin, ba într-o peșteră cu lilieci), dând asigurări că au fost luate măsurile de protejare a ariilor naturale protejate – pe lista acestora figurând, din Banat, arealul Rusca-Prisaca (județul Caraș-Severin, cu o traversare de circa 740 metri) și situl Lunca Timișului din aval de Lugoj (cu o traversare de circa 670 metri).


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

  • Banatul rămâne pe traseul BRUA

    Magistrala central-europeană de transport a gazelor naturale, care urmează să traverseze și Banatul, a fost la un pas de suspendare, ca urmare a deciziei …