Vorbărie multă, soluții zero! Apar semne de revoltă în USR Timiș

Administrația Fritz aruncă 60.000 de euro pe premii, pentru proiecte ce nu vor fi folosite niciodată

Tot mai mulți consilieri locali, dar și simpli membri ai USR Timiș, filială condusă de către Dominic Fritz, aduc critici la adresa activității acestuia. Reproșurile se referă la modul în care gestionează problemele orașului, ca și primar, dar și la atitudinea pe care o are față de oamenii din propriul partid.

În ședința extraordinară de plen a CL Timișoara, de joi, 23 martie, s-au aruncat vorbe grele timp de două ore. Rezultatul a fost însă în defavoarea timișorenilor. Propunerea privind alocarea a 100.000.000 de lei drept „avans subvenții diferență de preț și tarif la energia termică livrată populației” pentru a putea cumpăra certificate de emisii de gaze cu efect de seră (EUA), aferente anului 2022, a căzut la vot.

Primarul Dominic Fritz și viceprimarul Ruben Lațcău au avut, ca de obicei, o atitudine superioară și i-au “persiflat” pe consilierii locali care au inițiat proiectul de deblocare a situației Colterm. Fritz și-a pierdut cumpătul, lansându-se într-un discurs lipsit de argumente, în care a invocat că “guvernul are o tiparniță de bani în pivniță” pentru Complexul Energetic Oltenia, dar “Primăria Timișoara nu este un bancomat” pentru Colterm. Ultima referire fiind reafirmarea declarațiilor sale din ultimele săptămâni, că administrația pe care o conduce nu va ajuta financiar Colterm pentru plata certificatelor verzi.

Un vot pentru Moș Crăciun

Apropo de ipocrizie, după doi ani de planuri și consultări cu experți de la FMI și BERD și nenumărate promisiuni, administrația Fritz a lăsat Colterm fără niciun fel de sprijin, aruncând responsabilitatea pe… Colterm, pe administratorul companiei în insolvență și pe consilierii locali. Vorbind despre funie în casa spânzuratului, vădit iritat, Dominic Fritz a spus că „este o doză de ipocrizie greu de suportat aici (…) Puteți să și votați că vine mâine Moș Crăciun, vă poate semna domnul secretar, dar asta nu înseamnă că aveți o soluție, pentru că nu aveți. Realitatea este că acești bani nu există. Doar prin votul dumnevoastră nu înseamnă că banii pică din cer”.

Critici vizavi de proasta gestionare a măsurilor de ajutor pentru Colterm au adus consilierii locali Dan Diaconu (PNL), Roxana Iliescu (PRO România), Adrian Lulciuc (PNL) și Radu Țoancă (PSD).

Voci critice din interiorul USR Timișoara

Surpriza din plenul de joi a venit de la consilierul local Andrei Meșter (ex-USR), care l-a întrebat pe Dominic Fritz dacă cei din sală „au față de proști” și l-a acuzat că situația Colterm, precum și soluțiile, cea de intrare în insolvență și de dublare a prețului, se știau de mult, dar edilul a refuzat să își înceapă mandatul de primar cu o insolvență.

“Noi avem, cumva, fețe de proști aici? Mă simt jignit de mai multe aspecte. Unu la mână e tonul cu care ne-ați făcut filosofia asta cum că noi toți suntem proști, că noi nu știm despre ce e vorba cu Colterm, aluziile la Moș Crăciun… aici suntem în Consiliul Local Timișoara. Și, în special, vreau să vă atrag atenția că prima discuție pe care am avut-o, după ce am preluat mandatele de consilieri, în cercul USR Plus, alături de dumneavoastră, a fost “Ce facem cu Colterm?”… La momentul ăla nu avem destule informații dar soluția era clară de atunci. Insolvența și dublarea prețului pentru care populația plătește. Și răspunsul dumneavoastră a fost: “Să îmi încep eu mandatul cu o insolvență?”. Și acum aveți tupeul să dați exemplu cât de curajoși au fost cei de la Oradea au intrat în insolvență în 2013. Și noi puteam lua decizia… pe 15 noiembrie 2020”, i-a reproșat consilierul ex-USR, Andrei Meșter, fostului său șef de partid, primarul Dominic Fritz.

Imagine negativă și în județ

Tot mai mulți consilieri locali, dar și simpli membri ai USR Timiș, filială condusă de către Dominic Fritz, aduc critici la adresa activității acestuia.

Luni, 20 martie, la emisiunea „Sursa de Vest – Fără Filtru” (https://fb.watch/jt6AaJf7Fp/), Cristian Răducă, consilier local USR în comuna Șag, îi aducea mai multe critici lui Dominic Fritz, printre care autoritarismul de care dă dovadă în afara, dar și în interiorul partidului. “Eu ușor să respecți numai ce îți convine ție, iar primarul Timișoarei pare că se pricepe la lucrurile astea… Dominic vine la primul mandat, cu o experiență politică zero, experiență de management zero… dirijatului corului, cu tot respectul de rigoare, nu este experiență în management”, a declarat consilierul USR din Șag, Cristian Răducă.

Bătălii interne în online

Pe 17 martie, a apărut în spațiul public o serie de reproșuri, aduse de membri ai USR Timiș, conducerii filialei partidului. Nu este pentru prima oară când se aduc acuzații de cenzură și critici la adresa membrilor care au alte opinii decât șefii USR Timiș, atât în ceea ce privește administrarea orașului, cât și referitor la “democrația” din partid.

Pe grupul de Facebook “Membri USR Timiș”, un membru simplu a spus că sesizările și problemele ce țin de administrația locală, ridicate de colegii săi, sunt interzise de moderatorii grupului, în timp ce articolele laudative despre administrația Fritz – Lațcău sunt promovate și distribuite cu regularitate. În aprinsa dezbatere a intervenit și viceprimarul Ruben Lațcău, care a comentat că “țara asta se sufocă în părelologie și în specialiști” și că “problema noastră (a USR – n.r.) e cu făcutul. Toți așteptăm să ni se facă, să ne facă, să primim și nu să facem”.

Comentariul lui Lațcău i-a enervat și mai mult pe membrii nemulțumiți ai grupului. Detaliile interne din “bucătăria” USR Timiș dovedesc lipsa de respect a liderilor față de părerile simplilor membri, dar și reproșurile pe care useriștii le aduc conducerii filialei pentru lipsă de transparență și de implicare în problemele orașului.

Mai jos, fragmente din dicuţiile de pe grupul de Facebook “Membri USR Timiș”.

CITEŞTE ŞI: Primăria Timișoara pierde definitiv procesul-foileton al organigramelor. Tribunalul Timiș a desființat un concurs de angajare


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Vorbărie multă, soluții zero! Apar semne de revoltă în USR Timiș

  1. Usr si Fritz sunt praf in Timisoara. In doi ani jumate nu am vazut o parcare nou inceputa, un pod nou inceput, nu am vazut Pasajul Solventul, caldura. Nimic, zero!

  2. Usr – nascut talent, murit speranta. Inca unii pe care i-a doborat succesul si noi suferim in continuare
    @Jack – lasa ca era mai bine pe vremea cantaciosului, nu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *