
Un accident de circulație soldat cu două victime și cu pagube importante, dar care ar fi putut avea urmări și mai grave, s-a produs sâmbătă după-amiază, pe Podul Mihai Viteazul din Timișoara.
Potrivit IPJ Timiș, un tânăr de 22 de ani a condus un autoturism dinspre Bulevardul Mihai Viteazul înspre strada 20 Decembrie 1989, iar pe Podul Mihai Viteazul ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani.
Unul dintre bolizi a rupt balustrada podului (bucata căzând în apă), iar celălalt s-a izbit violent de beton.

În urma impactului au rezultat două victime, șoferul de 22 de ani și un pieton în vârstă de 49 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
CITEȘTE ȘI: Marco Leu, accident teribil la Timişoara Super Rally. Video!
Sursa foto/video: Facebook INFO TRAFIC Timișoara / IPJ Timiș


