
Alfred Simonis: Am propus Primăriei Timișoara un parteneriat prin care să construim o parcare subterană de mari dimensiuni în zona Spitalului Județean
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, propune realizarea unei parcări subterane de mari dimensiuni în Spitalului Județean din Timișoara, pentru a rezolva problema tot mai mare a lipsei locurilor de parcare din zonă, pe fondul extinderii infrastructurii medicale și a viitoarelor investiții din apropiere.
”Am propus Primăriei Timișoara un parteneriat prin care să construim o parcare subterană de mari dimensiuni în zona Spitalului Județean.
Raționamentul este unul simplu: infrastructura spitalicească este într-o continuă dezvoltare, au apărut două unități noi, Maternitatea Bega și Centrul de Mari Arși, iar asta înseamnă un număr mai mare de pacienți, cadre medicale și aparținători. În plus, în proximitate se va construi și noul stadion al Timișoarei, iar locurile de parcare reprezintă un lux în acea zonă.
CITEȘTE ȘI: Accident grav pe autostrada A1, sensul de mers Arad – Timișoara (video)
Colegii mei de la Serviciul de Urbanism au identificat o suprafață de teren care se pretează pentru o astfel de investiție și vorbesc de spațiul dintre benzinăria Mol și ștrandurile de pe Bulevardul Liviu Rebreanu.
Am propus Primăriei Timișoara să realizăm împreună această investiție atât de necesară și am înaintat în urmă cu trei luni o adresă la care așteptăm un răspuns.
Parteneriat, investiție exclusiv a Consiliului Județean Timiș sau a Primăriei Municipiului Timișoara, e mai puțin important. Urgența este ca acolo să se construiască o parcare subterană, apoi să reamenjăm spațiul verde de deasupra”, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.


