Unele comune timișene s-au mutat aproape cu totul în capitala județului

Comuna timișeană Curtea nu mai e animată de copiii gălăgioși care ies de la școală.

Mare parte dintre ei merg cu microbuzul școlar la Homojdia, un sat aparținător mic din punct de vedere al populației, însă bogat în ceea ce privește tinerele vlăstare, câteva familii având, în medie, o duzină de copii în bătătură.

Toate cele trei localități care compun comuna timișeană Curtea însumează fix 1.250 de persoane, dintre care doar zece la sută au vârste mai mici de 14 ani.

În urmă cu circa 80 de ani, întreaga comună avea cu aproape 1.000 de locuitori în plus, doar în satul Curtea existând o populație similară cu cea de astăzi.

”Noi, practic, mai avem o comună la Timișoara! Acolo s-au mutat aproape toți cei care nu au vârsta de pensionare.

Dintre cei care nu s-au dus la Timișoara, foarte mulți sunt în străinătate, prin toată Europa.

Curtenii sunt oameni gospodari, muncitori, dar aici la noi nu sunt locuri de muncă decât în agricultură și la cele câteva buticuri de pe raza comunei, unde poate se mai găsește vreun post de vânzătoare, dacă nu lucrează patronul la tejghea. Cei care au rămas în comună sunt în majoritate bătrâni…”, spune primarul Mircea Grecu.

Trendul demografic în scădere este reflectat și de numărul copiilor înscriși în unitățile de învățământ. Dacă 55 de elevi frecventează gimnaziul, în clasele primare sunt doar 43, iar la grădiniță, 34.

O legendă locală

Comuna Curtea este așezată în zona piemontului nord-vestic al Munților Poiana Ruscă, în locul de confluență a Văii Izvorașului cu Valea Stâlpului, care, de fapt, formează cursul superior al râului Bega.

Prima atestare documentară datează din anul 1517, în defteruri (registre cadasrale) turceşti (Kurtha, Kurt).

Legenda spune că această comună a fost cândva reședința de vară a ducelui român Glad, care venea aici însoţit de toată curtea sa voievodală.

În anul 1717, la Curtea erau 50 de gospodării, iar la Coşava, 30 de case, în timp ce la Homojdia, doar şase.

O jumătate de secol mai târziu, la Curtea se înfiinţează prima şcoală primară românească.

În aniii comunismului, apropierea de Făget, dar și de Margina și Tomești – unde erau fabrica de oțet, respectiv cea de sticlă -, i-a făcut pe locuitorii din zonă să nu își părăsească localitățile natale, fiind preferată naveta la locul de muncă.

”Cea mai mare parte a curtenilor au muncit la CAP, dar au lucrat și parcelele pe care le primeau și își făceau treaba fără să fie nevoie să vină activiștii să-i îmboldească.

În prezent, nu au suprafețe mari de teren agricol, ci undeva în jur de cinci hectare.

Tineretul care nu a plecat și-a cumpărat utilaje și lucrează pământul.

Noi, în comună, avem toate utilitățile de la oraș, cu excepția gazului, dar sunt promisiuni că și pe acesta îl vom avea în viitor.

E imperios necesar să realizăm acest lucru, pentru că oamenii sunt bătrâni și e greu pentru ei să ducă lemne în casă să facă focul”, spune primarul Mircea Grecu.