Timiş. Tanti Ana și oloiul ei unic de ludaie

Mâncarea tradițională bănățeană pentru cele două mari posturi ortodoxe – cel al Crăciunului și cel al Paștelui – își are ingredientul secret într-o gospodărie din Făget. Fasolea bătută capătă un gust deosebit dacă este garnisită cu oloi de ludaie (ulei de dovleac), de culoare verde-brun închis și gust puternic aromat. Este motivul pentru care, de 35 de ani, mica afacere a unei familii făgețene prosperă deși are un caracter sezonier.

Uleiera Ana Glava și pompa hidraulică

De trei decenii și jumătate, Ana Glava, în vârstă de 77 de ani, este autorizată pentru producerea de ulei de dovleac. Femeia este căutată de oameni din trei județe: Timiș, Arad și Hunedoara. Pompa hidraulică – echipament cheie în producerea oloiului, este pornită la începutul lui octombrie și funcționează până la Paști. ”Înainte, aveam de lucru zi și noapte. Porneam mașinile duminică seara și le opream sâmbătă seara. Atunci mai era încă o uleiniță la Făget și tot aveam de lucru. Acum am rămas singură pe piață”, spune Ana Glava. Renunțarea treptată a societății la agricultura de lângă casă a făcut ca oloiul de ludaie să fie căutat doar de iubitorii de mâncare tradițională bănățeană și de amatorii de alimente sănătoase. Astfel, pompa hidraulică mai funcționează o zi sau două pe săptămână.

Trocul, înlocuit de bani

Dacă la magazinele naturiste scoți din buzunar aproape 40 de lei pentru un sfert de litru de ulei de dovleac, la oloinița din Făget plătești în semințe. Este vechiul troc practicat încă înainte de Revoluție. ”Din întreaga cantitate de semințe, 12 procente ne revin ca plată. Cum unii nu au dovleci acasă, mai dăm ulei și pe bani”, spune Ana Glava. Pentru a obține un litru de ulei sunt necesare cinci kilograme de semințe de dovleac.

Cu bomfaierul și pila, capul familiei a creat două locuri de muncă

Întregul echipament folosit la producerea uleiului de dovleac a fost confecționat de soțul Anei Glava. ”Toată aparatura a făcut-o soțul meu, fie iertat, cu bomfaierul și cu pila, că atunci nu erau unelte ca astăzi. Doar presa a fost turnată. Soțul meu se pricepea să meșterească, el a urmat Școala de Arte și Meserii. Era morar de profesie. Prima uleiniță a văzut-o în 1947, când lucra la Ohaba. Acolo la moară au adus din Germania o uleiniță care n-a mai apucat să fie pusă în funcțiune, că au luat-o la naționalizare. Dar de acolo a luat modelul”, spune Ana Glava, care a lucrat la uleinița din gospodărie alături de fiul său, acesta începând ucenicia la presă la 23 de ani. Pentru făgețeancă, munca de uleieră a fost singura sursă de venit și, chiar dacă se apropie de 80 de ani, este încă în pâine.

AFLĂ MAI MULTE DIN EDIŢIA TIPĂRITĂ DE VINERI, 11 septembrie, A COTIDIANULUI RENAŞTEREA BĂNĂŢEANĂ