Tendința meteo. O adiere de primăvară

Meteo: până la jumătatea lunii martie, temperaturile medii vor fi mai mari decât cele normale

Tendința meteo. O adiere de primăvară

După câteva nopți reci în prima parte a săptămânii, vremea va intra într-un proces de încălzire, iar temperaturile vor începe să ne amintească de primăvară. Totuși, iarna încă nu și-a spus ultimul cuvânt, scrie meteoradar.ro.

Luna ianuarie se va încheia cu câteva nopți reci, în urma venirii unui anticiclon puternic dinspre sud-vest. Presiunea atmosferică foarte ridicată, ce va depăși temporar chiar și 1040 de milibari, va determina o mișcare descendentă a aerului. Aceasta va favoriza destrămarea norilor și apariția inversiunilor termice în timpul nopții.

În cea mai mare parte a țării, mercurul va coborî marți și miercuri dimineața până la valori cuprinse între -3 și -10°C. În zonele depresionare intramontane, cum sunt cele din estul Transilvaniei, va fi ger și minimele vor scădea până la -15°C, iar izolat chiar și -20°C.

Un strop de primăvară la început de februarie

Începând de pe la mijlocul săptămânii, vremea va intra într-un proces de încălzire accentuată, odată cu pătrunderea unui aer mai cald dinspre vest. Temperaturile vor crește de la o zi la alta și vor atinge, începând din weekend, în jur de 10 – 15°C, valori specifice mai degrabă lunii martie.

CITEȘTE ȘI: Video! Tânăr prins conducând cu 230 km/h pe autostradă, în vestul țării

Câteva modele de prognoză estimează chiar maxime de până la 16 – 19°C în unele zone din sudul și sud-vestul țării, ceea ce nu ar fi deloc surprinzător pe o astfel de circulație atmosferică.

Iarna încă nu s-a terminat

Odată cu aceste temperaturi ridicate, există riscul să credem că deja a venit primăvara. Cu toate acestea, unele semnale arată într-o direcție diferită, mai ales pe termen mai lung.

De exemplu, Oscilația Nord-Atlantică, un indice care exprimă diferențele de presiune existente la vest de Europa, va deveni negativă în prima săptămână a lunii următoare. Acest lucru ar corespunde cu o activitate ciclonică mai redusă în Atlantic și cu șanse mai mari de frig în România, deși efectele se vor resimți, probabil, mai târziu, după 10 februarie.

În general, evoluția vremii după mijlocul săptămânii viitoare rămâne încă incertă. Nu este deloc exclus ca valul de „căldură” primăvăratică să persiste mai multe zile, dar o răcire a vremii devine tot mai probabilă pe măsură ce ne apropiem de mijlocul lunii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *