
O maşină a luat foc lângă o benzinărie din Timişoara
Astăzi, la ora 13, pompierii au fost solicitați să intervnină pentru lichidarea unui incendiu la un autoturism, pe Calea Aradului din Timișoara.

Astăzi, la ora 13, pompierii au fost solicitați să intervnină pentru lichidarea unui incendiu la un autoturism, pe Calea Aradului din Timișoara.

Pandemia impune o serie de acțiuni specifice pentru revenirea cât mai repede la normalitate. La nivel național, se desfășoară, începând de ieri…

„Să te plângi, să faci știre națională, că ai de plătit 153.000 lei când tu încasezi zilnic mai mult de-atât (…) e chiar ridicol”, spune…

Primăria Timișoara se pregătește să pună la dispoziția Serviciului de Ambulanță microbuzele Societății de Transport Public…

Marţi dimineață, după cum a anunțat Instituția Prefectului Timiș, localitățile cu rata de infectare pe ultimele 14 zile de peste 3/1.000 de locuitori erau:

În ciuda pandemiei, apartamentele s-au scumpit în Timişoara şi în alte oraşe. După un minus de 0,9% în septembrie față de august…

Măsura închiderii piețelor cauzează nemulțumire în rândul comercianților și a producătorilor. Câteva zeci de piețari care vând…

Căsuțele care erau folosite la târgurile de Crăciun și de Paști vor fi folosite pentru a le permite comercianților de lactate și carne…

În această dimineață, localitățile cu rata de infectare pe ultimele 14 zile peste 3/1000 locuitori sunt: Timișoara – 7,32; Lugoj – 4,07; Buziaș – 3,50; Ciacova – 9,99; Deta – 3,67;Gătaia -3,59; Recaș – 6,30; Sânnicolau Mare -8,56; Balinț -3,23; …

85 de aparate, destinate îngrijirii pacienților care au nevoie de oxigen suplimentar, au ajuns în spitalele din Timișoara implicate în lupta împotriva COVID 19.

Șapte decese și 665 de cazuri noi de COVID-19 (dintre care 13 cadre medicale) au fost raportate, vineri, de autoritățile timișene.
Cats Stone SRL, cu sediul în Municipiul Timișoara, Str. Sulina nr. 7, județul Timiș,
derulează începând cu data de 10.09.2020 proiectul intitulat: “ Producerea articolelor
din material plastic pentru construcții, următorul pas în dezvoltarea Cats Stone SRL”,
codul SMIS: 132873…

În această dimineață, localitățile cu rata de infectare pe ultimele 14 zile peste 3/1000 locuitori sunt: Timișoara – 6,95; Lugoj – 3,96; Buziaș – 3,61; Ciacova – 11,64; Deta – 3,41, Gătaia -3,29, Recaș – 5,23; Sânnicolau Mare -8,76; Balinț -3,23; Becicherecu Mic -7,99;…

Muzeul Național al Banatului continuă seria istorisirilor despre Timișoara de odinioară cu o poveste menită să aducă în actualitate câteva amănunte inedite legate de trecutul cartierului Plopi.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a demarat procedurile interne în vederea semnării contractului având ca obiect „Elaborarea studiului de fezabilitate pentru Varianta de Ocolire Timișoara Vest”.

Medicul Virgil Musta, avertisment sumbru: „Nu vreau să mă gândesc la momentul în care medicii decid pe cine salvează și pe cine nu”.

Două decese și 550 de noi cazuri de COVID-19 (dintre care unul confirmat în alt județ) au fost raportate, joi, de autoritățile timișene.

Municipiul Timișoara a depășit pragul de 6 cazuri la 1.000 de locuitori pe ultimele 14 zile, potrivit datelor anunțate de autoritățile sanitare. În această dimineață, în Timișoara coeficientul de infectare este de 6,51 de cazuri la 1.000 de locuitori.

Începând cu data de 05.11.2020, ora 05.00, următoarele localități intră în carantină: Pesac, Fibiș, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Giroc cu satul aparținător Chișoda, Dumbrăvița, Moșnița cu satele apartinatoare Rudicica,Urseni,Albina și Moșnița Veche; și Ghiroda fără satul Giarmata Vii.

Peste o sută de luptători de la stilurile greco-romane, libere și feminin au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la un turneu internațional organizat la hotelul Rin din București ce a reunit loturile naționale…