
Marţi cu ceasuri bune
Economia României a crescut cu aproape 6 la sută în primul trimestru al acestui an. Deputatul Matei Suciu este de părere că responsabilitatea aleşilor …

Economia României a crescut cu aproape 6 la sută în primul trimestru al acestui an. Deputatul Matei Suciu este de părere că responsabilitatea aleşilor …

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker se află joi în vizită în România, ocazie în care va susţine un discurs în plenul Parlamentului …

– Au trecut patru luni de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș. Cum ați găsit instituția?

Premierul Sorin Grindeanu a fost operat la Spitalul Militar din Capitală. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a spus…

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că înainte de a gândi campanii de informare sau obligativităţi în legătură cu vaccinarea, autorităţile trebuie să …

După ani de așteptare și mai multe guverne de toate culorile, care au promis (dar nu s-au ținut de cuvânt) că vor construi centura de sud …

Deputatul Matei Suciu este convins că guvernarea se află pe mâini bune şi aduce ca argument ultimele evenimente.

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere, de la 3,8% până la 4,2%, estimările privind evoluția economiei românești în acest an…

Discuțiile în contradictoriu cu privire la amplasarea viitoarei Săli Polivalente a Timișoarei au luat, în ultimele săptămâni, o amploare fără precedent.

Sorin Grindeanu, prim-ministrul României, a participat, vineri, la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Consiliului Judeţean Timiş…

Aflat în vizită în Banat, împreună cu vicepremierul Sevil Shaideh și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, premierul Sorin Grindeanu …

Prim-ministrul Guvernului României se va afla mâine la Timişoara. Sorin Grindeanu, care va fi însoţit şi de vicepremierul Sevil Shhaideh, va avea o întâlnire …

Fostele sate șvăbești din Timiș au rămas, în ultimii 20-30 de ani, fără urmașii celor care le-au dat suflet. În ruina gospodăriilor altădată înfloritoare…

Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a prezentat joi bugetul pentru anul în curs al instituției pe care o conduce.

Foarte curând, toată Transilvania şi Banatul vor avea energie din Ungaria, nu din România, iar aceasta va fi o mare problemă de viitor…

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, la o acţiune UNICEF, că, în calitatea sa de tată a doi copii, este îngrijorat că trăieşte ”într-o societate…

Fostul premier Victor Ponta, deputat de Gorj, a declarat miercuri, la Târgu-Jiu, că îşi doreşte enorm de mult ca actualul guvern să aibă succes…

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că i se pare ”ciudat” că procurorii DNA i-au chemat la audieri pe unii dintre miniştri cu privire la OUG 13/2017…

Premierul Sorin Grindeanu a catalogat, sâmbătă seara, informația apărută în spațiul public despre o posibilă implicare a sa în dosarul vânzării imobilelor …

Politica românescă asistă la o situaţie inedită, în care există un premier care nu este şi preşedinte al partidului din care vine, a declarat Sorin Grindeanu …