
PUZ nou într-o comună de lângă Timişoara, destinat amenajării unei zone rezidențiale
Comuna timișeană Ghiroda, unitate administrativă devenită practic cartier al municipiului Timișoara, continuă să se dezvolte și în plan urbanistic.

Comuna timișeană Ghiroda, unitate administrativă devenită practic cartier al municipiului Timișoara, continuă să se dezvolte și în plan urbanistic.

PUZ de peste 35.000 de metri pătraţi, pentru o nouă zonă rezidenţială, lângă Timişoara

Extindere rezidențială într-o comună timişeană

Harta rezidenţială a României corelată cu salariul mediu şi creditele ipotecare. Timiș, printre judeţele campioane

Locuinţele s-au scumpit în România, din 2015 şi până în 2021, cu 34%. Cum e în alte ţări?

Dezvoltarea judeţului Timiş cunoaşte noi etape, iar expansiunea imobiliară pare de nestăvilit. Nu departe de Timişoara, două noi zone…

O comună aflată la o distanță de doar 18 kilometri de municipiul Timișoara, adică în zona periurbană a acestuia, și-a dezvoltat două noi zone rezidențiale…

O comună de lângă Timişoara s-a dezvoltat rapid din punct de vedere rezidențial, la fel ca întreaga zonă periurbană a municipiului Timișoara…

Din cele patru proiecte adjudecate de administraţia unei comune timişene, unul este de infrastructură, două dintre ele având ca obiect…

Administrația publică dintr-o comună timişeană a prevăzut în Planul Urbanistic General (PUG) aprobat o extindere importantă a intravilanului.

La nici zece kilometri de municipiul Timişoara, se află o comună care, în ultimul timp, a devenit tot mai atractivă pentru investiţiile imobiliare.

Localitatea de astăzi se prezintă drept una în care coexistă, din punct de vedere arhitectural, cel puțin trei secole, cu tehnicile și stilurile…

După câțiva ani în care terenul fostei întreprinderi socialiste ILSA s-a transformat într-un maidan plin de bălării, având doar câteva blocuri noi…

Politica locală în materie de concesiune de parcele pentru locuințe la Sânandrei, comună aflată în zona de nord a Timișoarei…

Pe cele 225 de parcele destinate construirii de locuințe pe care primăria le-a pus la dispoziție investitorilor sunt deja ridicate 70 de case…