
Lucrează cu noi! Alătură-te echipei Genesis Services Group Europe! (P)
Alătură-te echipei GENESIS SERVICES GROUP EUROPE SRL! Căutăm colegi care să se alăture echipei noastre și care sunt pretențioși

Alătură-te echipei GENESIS SERVICES GROUP EUROPE SRL! Căutăm colegi care să se alăture echipei noastre și care sunt pretențioși

Cel mai mare târg de joburi revine între 28-29 octombrie, la Centrul Regional de Afaceri Timisoara (C.R.A.F.T.). Peste 3000 de joburi îi așteaptă, atât pe candidații cu experiență

Lumea întreagă se confruntă cu o criză a competențelor. Un raport al Comisiei pentru educație și UNICEF arată că aproape trei sferturi dintre tineri din 92 de țări, printre care și România, nu au competențele necesare angajării.

Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană a fost avizată favorabil în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale.

România, locul 3 în topul celor mai bune țări din lume de unde să lucrezi și în care să călătorești, conform unui top realizat de Momondo.

Piața muncii este într-o dinamică tot mai accentuată, iar transformările sunt vizibile de la o lună la alta. Apar și dispar meserii, oferta se pliază pe cererea care e tot mai variată…

Vara aceasta a doborât toate recordurile din ultimii trei ani în ceea ce privește numărul de joburi disponibile pe piața muncii. Angajatorii au scos la bătaie cu 16% mai multe locuri de muncă…

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), instituţia care emite prognozele pe baza cărora guvernul îşi bugetează veniturile şi cheltuielile, priveşte cu optimism evoluţia pieţei locale a muncii…

Costul orar mediu al forţei de muncă în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) în 2020 este estimat la 28,5 euro în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene…

Retail, prestări servicii, IT / telecom, call-center, industria alimentară, producție ori transport sunt domeniile cele mai căutate de cei care vor să se angajeze. Se reduc pragurile…

Peste 200 noi locuri de muncă vor fi create în următoarele șase luni într-o comună de lângă Timişoara. Este vorba despre…

Au mai ramas două săptămâni în care toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă pot participa la cel mai mare târg de carieră…

Toamna aceasta revine cu vești bune pentru toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă. Cel mai mare târg de joburi…

Producătorul de componente auto Continental anunţă un plan de restructurare a 30 de mii de joburi la nivel global, potrivit Bloomberg. În România, Continental are 20 de mii de angajaţi şi este cel mai mare angajator …

În Timişoara va fi organizat, în această primăvară, cel mai mare târg de joburi, Angajatori de TOP, dedicat tuturor candidaților, indiferent…

Aproape 200 de angajatori timişeni au apelat şi în această săptămână la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM)…

Numărul companiilor din judeţul Timiş care scutează zările după persoane dispuse să se angajeze creşte de la o săptămână la alta în această perioadă…

Judeţul Timiş a fost împânzit de forţă de muncă adusă din Asia. Fenomenul continuă să ia amploare, astfel că tot mai mulţi angajatori recurg la serviciile unor astfel de muncitori.

Este cunoscut faptul că începând cu luna iulie o serie de domenii de activitate îşi reduc volumul, iar acest lucru este observabil şi pe piaţa timişeană a forţei de muncă.

Cu o cifră de afaceri de 276,5 mil. lei (61,5 mil. euro), în creştere cu circa 44% faţă de anul anterior și un profit net de 30,4 mil. lei…