Dispare una dintre cele mai frecvente meserii din Timișoara. Mii de angajați vor rămâne fără joburi

Dispare una dintre cele mai frecvente meserii din Timișoara. Mii de angajați vor rămâne fără joburi

Piața muncii este într-o dinamică tot mai accentuată, iar transformările sunt vizibile de la o lună la alta. Apar și dispar meserii, oferta se pliază pe cererea care e tot mai variată, așa încât nimic nu mai poate fi considerat stabil și valabil pentru o perioadă îndelungată.

În Timișoara, în momentul de față, există cerere mare de forță de muncă pentru diverse domenii de activitate, dar sunt și sectoare unde nu se mai caută mână de lucru, ci, dimpotrivă, se renunță la angajați. Este vorba de sistemul bancar, unde introducerea digitalizării își arată efectele: clienții efectuează de acasă diverse operațiuni bancare, nemaifiind nevoie de personal angajat.

Tot digitalizarea va fi cauza care va produce un adevărat cutremur pe piața muncii, fenomenul fiind la o scară mult mai mare decât cel înregistrat în sectorul bancar. Practic, vor fi afectate mii de persoane care practică această meserie și care, în curând, vor trebui să se reorienteze spre alte profesii.

Vorbim despre casierii de la supermarketuri, o mână de lucru foarte prezentă pe piața muncii din Timișoara. Introducerea digitalizării îi va lăsa pe mulți fără joburi, pentru că trendul este pentru dispariția caselor de marcat asistate de casier. Concret, clientul își scanează singur produsul și tot fără ajutor realizează și plata, fie că este vorba de numerar sau cu cardul.

În momentul de față, majoritatea supermarketurilor au pornit o campanie agresivă de convingere a clienților să nu mai treacă pe la casele de marcat și să folosească aparatele unde pot scana singuri produsele. Angajații au primit sarcini clare în acest sens și au devenit chiar agasanți cu clienții.

CITEŞTE ŞI: Polițiști de frontieră, reținuți pentru mită. Cereau între 50 și 100 de euro de la șoferii de TIR ca să-i treacă peste coada de la vamă

”Ni se repetă întruna să mergem și să-i convingem pe clienți să nu mai aștepte la casă și să scaneze singuri produsele. Ideea este să îi ajutăm la început, iar apoi să facă ei singuri operațiunile. E clar că în felul acesta nu va mai fi nevoie de personal la casele de marcat, pentru că lumea se va descurca cu ajutorul aparatelor. Noi suntem conștienți că meseria noastră nu mai are viață lungă, mai ales când vedem cu câtă insistență ni se spune să îi convingem pe oameni să meargă singuri la aparate”, spune o angajată a unui supermarket timișorean.

Ironia sorții este că angajații sunt puși într-o postură foarte neplăcută: să-i convingă pe oameni să nu mai recurgă la casele de marcat, știind că în felul acesta își vor pierde locurile de muncă! Adică, să muncești ca să fii dat afară…


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *