În ce domenii își caută bănățenii joburi în această toamnă. Unde îşi pot depune CV-ul cei interesaţi de un loc de muncă

angajatori de top 2

Au mai ramas două săptămâni în care toate persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă pot participa la cel mai mare târg de carieră din Banat, Angajatori de TOP Timișoara, care se desfășoară online, pe portalul Hipo.ro. Companiile partenere continuă procesul de recrutare până pe data de 14 noiembrie și pun la dispoziția candidaților, cele mai actuale joburi în domenii precum: Automotive, Controlul-calității, IT&C, Contabilitate-finanțe, Resurse Umane, Achiziții-Logistică-Aprovizionare, Inginerie, Producție, Servicii-Suport și multe altele.

“Suntem încântați să constatăm acomodarea rapidă și interesul crescut pe care l-au acordat candidații acestei ediții Angajatori de TOP Timișoara ONLINE. Pe lângă joburile disponibile pe care companiile partenere le oferă în cadrul târgului de carieră, avantajul unui eveniment online de asemenea amploare este faptul că poate fi perceput ca un instrument de învățare și dezvoltare prin posibilitatea de interacționare cu angajatorii prin accesarea conferințelor online. Până în momentul de față, peste 45.000 de participanți din regiunea de Vest au accesat platforma evenimentului în vederea vizualizării ofertelor de muncă sau aplicării pentru un loc de muncă, dar și pentru participarea în cadrul conferințelor online. Până pe data de 14 noiembrie, păstrăm ușile virtuale deschise și pentru restul vizitatorilor care nu au apucat să ne treacă pragul evenimentului.” Maria Oprea, Project Manager –Angajatori de TOP Timișoara ONLINE.

Candidații din Banat care nu au avut posibilitatea de a accesa platforma evenimentului, mai au la dispoziție 2 săptămâni, timp în care se pot bucura de:
• Accesarea standurilor virtuale ale partenerilor și familiarizarea cu proiectele și cultura organizațiilor;
• Oportunități de carieră dedicate profesioniștilor, candidaților middle-level, entry-level, dar și programe de internship pentru studenți;
• Secțiunea TOP Jobs Timișoara dedicată candidaților cu studii superioare, care conține o selecție a unora dintre cele mai interesante joburi și programe de internship;
• Interviuri LIVE susținute de o parte dintre angajatorii acestei ediții;
• Oportunitatea de a afla care sunt planurile de recrutare ale angajatorilor – disponibile pe profilul fiecărei companii;
• Posibilitatea candidaților de a aplica pe sectiunea dedicata joburilor cu studii medii;
• Familizarizarea cu planurile de creștere ale companiilor, acțiuni care vizează adaptarea procesului de selecție în momentul de față, dar si acțiunile de integrare ale noilor membri in echipele de lucru. Toate acestea fiind detaliate la sectiunea Noutati” din cadrul evenimentului online.

Persoanele interesate de găsirea unui job, pot accesa în continuare gratuit platforma evenimentului și pot aplica la joburile companiilor participante, prin simpla creare a unui cont pe Hipo.ro. Procesul de creare cont este unul foarte facil și nu durează mai mult de 2 minute.

Care sunt industriile pentru care candidații au acordat cel mai mare interes

Pentru a vizualiza în ansamblu care sunt preferințele candidaților din Banat, care au participat la Angajatori de TOP Timișoara ONLINE până în momentul de față, organizatorii au realizat o analiza care cuprinde industriile din care provin joburile cu cei mai mulți aplicanți dar și temele conferințelor online cu cei mai mulți participanți.

La această ediție, cele mai dorite domenii în care candidații și-ar dori să lucreze sunt: IT&C, Automotive, Inginerie și Producție, fapt atestat de numărul mare al CV-urilor depuse pentru joburi precum: System Test Engineer, Junior Core Engineer, Graduate System Integration Engineer, Partner Support Specialist, IP Configuration Engineer, HR Recruiting Internship, Finance Internship sau Project Buyer.

Pe lângă aplicarea la locurile de muncă disponibile, candidații au fost interesați și de partea de dezvoltare și învățare, fapt pentru care au participat la conferințe online cu tematici precum: “Ghidul definitiv pentru lucrul cu excepții în Java”, “Senzori multipli pentru conducerea autonomă”, Securitatea cybernetică–marea provocare a conducerii autonome” sau “Cum să îți creezi CV-ul și profilul de Linkedin”.

Printre companiile care recrutează în această toamnă la Angajatori de TOP Timișoara ONLINE se numără: Raiffeisen Bank, LIDL Romania, Penny., Continental, Elektrobit Automotive Romania, HELLA Romania, Huf Romania, virtual7, Smithfield Romania, DRAXLMAIER Group, dalli group, Nokia.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *