Bine reprezentat, cu un secol în urmă, în fauna aviară a României, șoimul dunărean a ajuns în prezent o specie pe cale de dispariție, periclitată la nivel mondial.
Otrăvirile, dispariția locurilor de cuibărit, extinderea agriculturii, vânătoarea sunt tot atâtea cauze care au împuținat populația națională, în anul 2000, bunăoară, nefiind cunoscute perechi cuibăritoare în zona de vest a țării.
Recent însă, prin câteva măsuri de conservare în cadrul unui proiect transfrontalier, Grupul Milvus, în colaborare cu companiile de transport și distribuție a energiei electrice, a montat peste 80 de cuiburi artificiale pe stâlpii de înaltă tensiune, majoritatea în județele Timiș și Arad.
Dacă în 2011 a fost înregistrată doar o singură pereche, într-un cuib natural de corb, în 2012 au fost două, anul trecut s-a ajuns la opt perechi, pentru ca anul acesta cel puțin 14 familii să-și găsească locuință în cuiburile artificiale montate la mare înălțime.
În mod normal, șoimii dunăreni au nevoie de cuiburile altor păsări pentru a cuibări (în special ale speciilor de ciori sau ale altor păsări răpitoare), dar dacă acestea nu există, șoimii se adaptează ușor și folosesc cuiburile artificiale.
În regiunile de câmpie, numărul cuiburilor naturale este redus ca număr tocmai din cauza lipsei arborilor, a copacilor solitari sau a pâlcurilor.
„Astfel, intervenția noastră (prin amplasarea de cuiburi artificiale pe stâlpi de înaltă tensiune) este necesară pentru a facilita cuibărirea unui număr cât mai mare de păsări și în Câmpia de Vest. Fără aceste măsuri, păsările nu ar avea nicio șansă de cuibărire în zonă!”, transmit reprezentanții Grupului Milvus. Anul acesta, majoritatea puilor din aceste cuiburi au fost inelați pentru monitorizarea populației de șoim dunărean din România.
Doi șoimuleți, de fapt două surori, au primit în loc de inele transmițătoare satelitare, prin care monitorizarea lor se poate face mult mai eficient. Echipate cu GPS și făcând astfel posibilă urmărirea păsărilor aproape în timp real, aparatele au fost montate de către specialiștii din Ungaria, vecinii maghiari având cea mai mare experiență în privința acestei specii, datorită măsurilor de conservare implementate din anii ’70.
