„Salvați Copiii” invită donatorii cu suflet să ajute familiile nevoiașe

salvati copiii 4

Riscul de sărăcie și excluziune socială, care este semnificativ mai ridicat în România în cazul copiilor (38,1 la sută) față de adulți (32,5 la sută), a devenit unul major și cu repercusiuni vitale, în contextul pandemiei de Covid-19. Organizația „Salvați Copiii” România a identificat soluții pentru ca acești copii vulnerabili și familiile lor să fie sprijinite și să aibă acces la servicii sociale de bază.
Astfel, peste 500 de copii și 300 de adulți din programele „Salvați Copiii” beneficiază de fonduri în valoare de 50.000 de euro, pentru asigurarea produselor alimentare de bază și alte produse de necesitate.
„În general, o criză socială de amploare, cum este aceasta pe care o traversăm, cauzată de pandemie, acutizează slăbiciunile unei societăți și tinde să cronicizeze unele probleme care nu mai sunt pe agenda de priorități a decidenților politici. Copiii vulnerabili, care veneau în centrele <<Salvați Copiii>>, unde primeau o masă caldă și sprijin pedagogic, sunt acum izolați, iar riscul de excluziune socială este unul vital, pentru că vorbim despre acces la servicii sociale de bază.
Ne concentrăm pe identificarea de soluții prin care acești copii să nu fie împinși la marginea societății”, a explicat președintele executiv „Salvați Copiii” România, Gabriela Alexandrescu.
În situații de criză socio-economică, familiile cu copii resimt mai dur efectele negative ale tensiunilor din piața muncii. Astfel, între anii 2010 și 2012, în România, procentul copiilor în risc de sărăcie sau excluziune socială a crescut cu aproape 4,5 puncte procentuale (de la 48,1 la sută în 2010 la 52,5 la sutăîn 2012), în timp ce, în rândul adulților, creșterea a fost de cinci ori mai mică/dedoar de 0.8 puncte procentuale (de la 40,1 la sută în 2010 la 40,9 la sută în 2012).
Datele Eurostat de dinaintea crizei sociale provocate de pandemia de SARS-CoV2 arătau că 38,1 la sută dintre copiii români provin din familii care se confruntă cu deprivare materială severă ori cu un nivel scăzut al veniturilor.
Pentru cei care vor să facă parte din rețeaua de solidaritate a copiilor vulnerabili, este disponibil numărul 8847, unde se pot face donații singulare de patru Euro prin SMS.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *