Pentru numeroşii credincioşi romano-catolici din judeţul Timiş, ziua de astăzi este una cu semnificaţie aparte: e Vinerea Mare, cea a Crucificării lui Isus, cea mai aspră zi din Postul Paştilor, şi precede sărbătoarea Învierii, pe care creştinii ce aparţin de biserica apuseană o vor celebra duminică.
Dincolo de semnificaţia sa religioasă extrem de profundă, această perioadă înseamnă, pentru maghiarii, bulgarii şi nemţii bănăţeni, un prilej de reîntoarcere la tradiţiile lor specifice, o adevărată marcă identitară, deopotrivă culturală şi naţională, a fiecărei comunităţi în parte.
În comuna Tormac, cu o populaţie preponderent de etnie maghiară, vechile obiceiuri prepascale şi pascale sunt respectate şi azi, chiar dacă unele dintre ele s-au diluat în timp.
„La romano-catolici, Joia Mare se mai numeşte şi Joia Verde, întrucât tradiţia cere ca într-o asemenea zi a Postului Paştilor să se mănânce numai hrană de culoare verde, spanac sau salată. În Vinerea Mare, e zi de post sever, în care se pot consuma doar floricele de porumb, iar asta numai după apusul soarelui. Aşa era în vechime, între timp lucrurile s-au mai schimbat, însă esenţa lor rămâne.
Tot în Vinerea Mare, gospodinele participă la slujba de la biserică, dar se ocupă şi de câteva treburi casnice foarte clar definite: pun la fiert şunca şi ouăle, dar pregătesc şi hreanul, pentru că acesta, dat pe răzătoarea fină şi amestecat cu puţin oţet, nu poate lipsi de pe masă în Duminica Învierii. Vinerea Mare este, de asemenea, ziua în care se vopsesc ouăle.
Odinioară, la Tormac, bunicile noastre foloseau în acest scop foi de ceapă, roşie şi galbenă. Tinerele au introdus ulterior practica împodobirii ouălor cu frunze de pătrunjel, dar în zilele noastre majoritatea femeilor din comună apelează la vopselele din comerţ.
În Sâmbăta Mare ele fac curăţenie prin casă şi se ocupă de prăjituri, apoi toată lumea merge la Înviere. Bucatele de Paşti trebuie musai sfinţite înainte de a fi consumate, iar catolicii noştri păstrează acest obicei.
Comunitatea maghiară din Tormac este formată preponderent din reformaţi, cam 600, dar avem şi romano-catolici, 60-100 de persoane. La reformaţi nu există acest ritual al sfinţirii, ci numai slujba de sărbătoare.
În Lunea Paştilor, flăcăii, dar şi bărbaţii în toată firea se duc prin sat cu stropitul fetelor. Iniţial, la asta se folosea apa, apoi s-a trecut la parfum, iar astăzi se utilizează, pentru mai multă eficienţă, spray-ul, gestul fiind însoţit de o poezioară specială, prin care omul cere voie să stropească fata, ca să nu se ofilească până în primăvara viitoare.
Drept răsplată, ea va oferi cozonac, prăjitură şi ouă roşii. Acestea din urmă, colectate, făceau altădată obiectul unui concurs între tineri, câştigat de cel care reuşea să adune cele mai multe după ritualul stropitului”, ne povesteşte Erika Pastean, cadru didactic la Şcoala gimnazială din Tormac.
În localitatea Beba Veche, din totalul populaţiei care ajunge la 1.500 de suflete, circa 400 sunt unguri romano-catolici, enoriaşii a trei biserici, căci pe lângă cea din centrul de comună mai sunt două, la Cherestur şi Pordeanu.
În toate slujeşte preotul de la Cenad, însă majoritatea credincioşilor se adună, de Sfânta Înviere, la lăcaşul de cult din Cherestur, satul pe ale cărui mese sărbătoreşti e… obligatorie o anume prăjitură locală cu miere, foarte bună la gust.
Potrivit primarului Ioan Bohancanu, cel mai drag obicei pascal al maghiarilor din Beba Veche rămâne stropitul fetelor din Lunea Luminată, recompensat cu păhăruţe de răchie, cu ouă şi delicioase dulciuri de casă.
„Ne-am împuţinat în timp”
Despre tradiţiile pascale care s-au pierdut, dar şi despre acelea care se perpetuează încă printre bulgarii romano-catolici din Dudeştii Vechi a consimţit să ne vorbească părintele Ioan Vasilcin, preot pensionar şi, vreme de 32 de ani, paroh al credincioşilor ce frecventează frumoasa biserică catolică din centrul comunei, ridicată cu mai bine de două veacuri în urmă pe cheltuiala comunităţii.
„Ne-am împuţinat în timp. Dacă, pe vremuri, pe aceste meleaguri trăiau aproximativ 4.600 de etnici bulgari, iar în copilăria mea încă erau vreo 4.000, astăzi am rămas vreo 1.800. Când eram mulţi, şi obiceiurile se păstrau altfel.
În Sâmbăta Mare, la biserică se sfinţea focul. Noi, băieţii de atunci, aveam datoria să luăm nişte jar în cutii goale de conserve şi să-l ducem acasă, din el aprinzându-se focul în cuptor pentru mâncărurile de Paşti şi vopsitul ouălor, în roşu.
În Noaptea Învierii, procesiunea pascală de pe-atunci era atât de amplă, încât se înconjura, de fapt, toată strada mare din centru, iar cei ce nu participau la alai puneau la ferestrele caselor lumânări aprinse.
Duminică dimineaţa, la ora 6, bucatele pregătite în fiecare casă erau duse, în coşuri de răchită, la biserică, unde preotul le stropea cu apă sfinţită.
Erau atât de mulţi oameni cu coşuri acum cinci-şase decenii, încât ocupau toată strada din faţa bisericii, aşteptând aşa, în costume populare, să le sfinţească părintele merindea.
Obiceiul acesta există şi azi, doar credincioşii sunt mai puţini, iar în Noaptea Învierii nu se mai înconjoară strada, ci numai biserica.
O altă tradiţie a dispărut cu vremea, un soi de paradă a tinerilor proaspăt logodiţi care, după slujba din Duminica Paştilor, defilau în cerc, înveşmântaţi şi ei în straie sărbătoreşti, prin faţa părinţilor lor. Au dispărut şi jocurile practicate de copiii care se întreceau în nimeritul şi spartul ouălor roşii cu un bănuţ”, ne-a istorisit părintele Vasilcin.
O prăjitură delicioasă
Şi în comuna Tomnatic trăiesc aproximativ 240 de credincioşi romano-catolici. Majoritatea sunt, astăzi, maghiari, căci localitatea populată până în 1970 exclusiv de şvabi bănăţeni a rămas o amintire. Cele patru-cinci familii de nemţi care nu şi-au părăsit meleagurile natale ţin însă ca sărbătorile pascale să semene cât mai bine cu acelea de pre vremea bunicilor şi străbunicilor lor.
Romina Schaak e nemţoaică get-beget. Are 34 de ani, a vizitat Germania, dar mărturiseşte că nu şi-ar dori să se mute acolo, iar rădăcinile timişene şi le preţuieşte la fel de mult ca obiceiurile pascale transmise din generaţie-n generaţie.
„La noi, în Joia Verde, gospodina pregăteşte şunca fiartă, iar în Vinerea Mare se mănâncă peşte. Prăjiturile se fac în casă, după reţete moştenite. Una pe care o prepar eu, deşi îmi ia cam patru ore, o ştiu de la bunica mea, Magdalena Lux, şi se numeşte <<magdalene schnitten”.
E cu foi coapte pe dosul tăvii, din aluat fin cu untură. Una dintre ele se frământă cu margarină, cacao, zahăr, lapte şi gem de caise, dar luat din şpais, nu din magazin, iar deasupra se pune un strat de albuş de ou bătut pe abur, să rămână tare, presărat cu fulgi de ciocolată amăruie. E nevoie de răbdare, căci prăjitura asta e bună de mâncat doar a doua zi”, ne spune tânăra şvăboaică din Tomnatic.
Duminică, romano-catolicii timişeni se vor bucura de Învierea Domnului. Până atunci, pe lângă ritualurile statornicite în biserici, şi casele lor vor adăposti mii de alte mărunte ceremonialuri care ţin de tradiţiile comunitare sau familiale cărora merită se le acordăm atenţia cuvenită.
