REVOLTĂTOR! România și-a uitat copiii

România a împlinit un sfert de veac de democrație. În acest răstimp, aproape toate categoriile socio-profesionale și-au revendicat, în mod public, drepturile. În 25 de ani de la Revoluție, am asistat la numeroase manifestații sau proteste inițiate de studenți, bugetari, ONG-uri, minorități etc., toți considerându-se îndreptățiți să ceară câte ceva spre folosul lor. O singură categorie a fost privată de acest drept: copiii.

Deși, teoretic, au și ei drepturi, copiii reprezintă categoria cea mai defavorizată din România: nu pot ieși în stradă și nu pot trimite petiții la forurile competente. Pentru ei, vorbesc părinții, al căror glas însă se lovește, de multe ori, de zidurile indiferenței.

Analizele gratuite pentru gravide trebuie plătite

Pe hârtie, copiii născuți în România se bucură de multe drepturi. În realitate, acestea sunt ignorate aproape în totalitate. Încă din stadiul de fetus, copiii nenăscuți încă beneficiază, potrivit legislației în vigoare, de analize gratuite, pe care, la indicația medicului, mamele trebuie să le facă pentru a se asigura că aceștia se vor naște sănătoși.

Analizele solicitate nu pot fi efectuate însă oricând, existând termene-limită. Gravidele care trebuie să-și facă primele analize de sânge abia la sfârșitul lunii, de exemplu, nu mai beneficiază de gratuitate, pentru că laboratoarele nu mai au fonduri. În alte situații, laboratoarele în care se efectuează analize gratuite nu au posibilitatea de a le face pe toate.

Prin urmare, multe dintre viitoarele mame sunt nevoite să apeleze la clinici private și să scoată din buzunar cel puțin 1.000 de lei, doar pentru primul set de analize medicale.

Urmează alte investigații (cu cât mama este mai în vârstă, cu atât sunt necesare mai multe), toate, teoretic, decontate de stat, practic, însă, plătite tot de pacientă, pentru că se efectuează în cabinetele private ale medicilor.

Pe parcursul celor nouă luni, pentru a-și face toate analizele și investigațiile indicate de medic, o gravidă trebuie să scoată din buzunar aproximativ 2.500 de lei. Pentru că nu toate mamele au posibilitatea de a plăti costurile mari ale unei supravegheri medicale ”ca la carte”, mulți copii se nasc cu malformații sau boli congenitale dobândite în viața intrauterină.

Olimpia Oprea, medic la Clinica de Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Municipal Timișoara (Maternitatea ”Odobescu”) afirmă că analizele și consultațiile medicale sunt foarte importante, atât pentru copil, cât și pentru mamă:

”Investigațiile medicale pot depista multe malformații, iar sarcina poate fi întreruptă până la 14 săptămâni, dacă situația o impune. De asemenea, o mamă cu un RH negativ, nedepistat la timp, își poate pune copilul în pericol. Acesta poate avea o anemie severă, care poate duce la decesul lui. Mai sunt și cazuri de boli infecțioase, de hipertensiune sau de întârziere a creșterii fătului care nu se pot vedea decât prin analize și ecografii. În Ungaria, de exemplu, investigațiile medicale obligatorii includ un prim consult și tratament stomatologic gratuit pentru viitoarele mame”.

Accesul la educație, garantat doar pe hârtie

În România, învățământul este obligatoriu, iar accesul la educație este garantat. Pentru a putea însă ajunge la școală, un copil parcurge două etape premergătoare: creșa și grădinița. De ani buni însă, creșele constituie o problemă pe care autoritățile o ignoră constant: sunt prea puține, comparativ cu numărul de copii.

În Timișoara, după desființarea creșelor care funcționau în cadrul întreprinderilor, au mai rămas 13, în care pot fi îngrijiți circa 400 de copii. Numărul de locuri este însă foarte mic raportat la cerințele formulate de părinți. Astfel, în fiecare an, zeci de copii rămân pe dinafară. Părinților activi pe piața muncii, fără sprijin din altă parte, nu le rămân decât două variante: creșele private sau bonele, ambele foarte costisitoare (1.000-1.500 de lei lunar). Pentru a-și putea crește copiii, pentru că statul nu are loc pentru ei, unii părinți renunță la serviciu.

Creșele, aflate în subordinea Minsiterului Sănătății, funcționează în spațiile locative puse la dispoziție de primăria în raza căreia se află. Deși cunosc situația dramatică a lipsei de spațiu pentru instituționalizarea tuturor copiilor, autoritățile locale din Timișoara nu mișcă un deget pentru a îndrepta situația. Un punct de vedere de la municipalitatea timișoreană nu am putut afla, întrucât persoana desemnată să ofere informații presei nu a putut fi contactată.

Nici laptele praf, distribuit, altădată, gratuit sugarilor provenind din familii cu venituri mici nu se mai dă astăzi decât după anumite criterii extrem de riguroase și care vizează, în cea mai mare parte, aspecte legate de sănătatea pruncului și a mamei.

Învățământ obligatoriu, dar cu ce preț?

Grădinița, per ansamblu, reprezintă o perioadă de tranzit ceva mai liniștită, în sensul că, la nivel național, oferă suficiente locuri, iar programul de instituționalizare este relativ mulțumitor (funcționează până la orele 17-18). Totuși, la Timișoara sunt probleme. Sunt ani în care și grădinițele din urbea de pe Bega (ca și creșele) nu reușesc să facă față, în totalitate, numărului de solicitări. Și în acest caz, părinții ai căror copii nu au loc într-o grădiniță de stat sunt nevoiți să se reorienteze spre instituțiile private.

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu, ne-a declarat că a avut discuții la Ministerul Educației pentru modificarea legislației, în sensul de a permite instituționalizarea unui număr mai mare de copii decât o permite legea în momentul de față. În prezent, pentru grupele mică și mijlocie, legea prevede o educatoare la 20 de copii. Inspectorul general dorește ca acest număr să fie mai mare, astfel încât toți copiii să beneficieze de un loc într-o grădiniță de stat. Pe de altă parte, dacă ne uităm la alte țări, observăm că acolo lucrurile se prezintă invers: nu numai că nu există problema lipsei de locuri dar, cu cât sunt mai mulți copii, cu atât este mai mare numărul de educatoare care îi supraveghează.

Învățământ obligatoriu, dar cu ce preț?

Școala deschide o mare lacună: cea a timpului. Orele încep la 8 și se încheie la 12, în ciclul primar, în timp ce programul de lucru al părinților se termină mult mai târziu. Așadar, sunt mai multe ore în care copilul, teoretic, rămâne singur. Statul român a venit cu varianta ”after-school”, care, însă, nu e gratuită. În jur de 500 de lei lunar trebuie să scoată părinții din buzunar, pentru a-i asigura copilului încă patru ore pe zi de… supraveghere educativă.

Apoi, mai este problema manualelor. Teoretic, acestea sunt gratuite, practic, sunt cumpărate de părinți. Dacă adăugăm și opționalele, pachetul cu mâncare, hainele și alte ”mici ajustări”, ajungem la concluzia că gratuitatea învățământului nu e accesibilă pentru toți copiii din România.

Alocația copiilor, la mila parlamentarilor

În România, copiii primesc de la stat 200 de lei lunar până la doi ani, iar după această vârstă, 84 de lei, până la majorat. Dacă ne raportăm la alte state, putem spune că sunt sume derizorii.

”România a avut mereu alte priorități: vrem drumuri asfaltate, autostrăzi și câte și mai câte. Bugetul de stat este prea mic pentru a acoperi toate nevoile, iar unele dintre ele au fost lăsate deoparte. Din punctul meu de vedere, dacă vrem să sprijinim părinții ar trebui să ne gândim la o alocație diferențiată, în funcție de nevoile fiecărei familii”, a declarat deputatul PNL de Timiș Alin Popoviciu.

Reprezentantul PSD, deputatul de Timiș Cătălin Tiuch, are un punct de vedere diferit: ”Gândindu-ne la posibilitățile statului, este extraordinar că am reușit să dublăm, anul trecut, cuantumul alocației pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani. Dar nu cred că mărirea alocației reprezintă soluția rezolvării problemelor mult mai complexe cu care se confruntă părinții în ceea ce-i privește pe copiii lor. Cred că avem nevoie de un pachet complet de servicii care să preîntâmpine în special abandonul școlar”.

La țară, mai bine decât la oraș

Paradoxal, în mediul rural, cel puțin din punct de vedere al educației, lucrurile stau mult mai bine. Nu există bătaie pe locuri, nici la creșe, nici la grădinițe, nici la școală, așa cum se întâmplă în cele mai multe orașe din România. Fiind vorba de comunități mici, aleșii locali știu să gestioneze mult mai bine situațiile care-i privesc pe copii, asigurând fiecăruia câte un loc într-o instituție educativă.

În plus, locuitorii din mediul rural nu au nevoie de bone care să stea cu copiii atunci când părinții lor sunt la muncă: fie îi încredințează unei vecine, fie apelează la rudele care locuiesc în aceeași comunitate. În aceste condiții, singura problemă a acestor părinți rămâne sursa de venit.

Natalitatea este în scădere

În lipsa unor programe sociale coerente, așa cum există în toate statele democrate ale lumii, România riscă să devină o țară din ce în ce mai puțin competitivă pe piața muncii. Tot mai mulți copii rămân în afara sistemului educațional, care este costisitor, începând de la creșă, până la absolvirea celor 12 clase obligatorii.

Din cauza sistemului lacunar, în ultimii ani tot mai multe mame s-au retras de pe piața muncii, rămânând acasă, să-și crească copiii, în timp ce soții lor au plecat în străinătate, pentru bani mai mulți. În aceste condiții, în care nu toți copiii merg la școală, femeile sunt tot mai puține în câmpul muncii, iar mulți bărbați și tineri aleg calea străinătății, se poate pune întrebarea: în câteva zeci de ani, cine va mai lucra pe piața românească?