Comisia juridică a avizat favorabil solicitarea de reţinere şi arestare a lui Mădălin Voicu

madalin voicu

Deputaţii din Comisia juridică au avizat favorabil solicitarea DNA de reţinere şi arestare a deputatului PSD Mădălin Voicu, decizia fiind luată cu majoritate de voturi.

Pentru reţinerea deputatului PSD Mădălin Voicu s-au pronunţat 10 membri ai Comisiei juridice, în timp ce 9 au fost „împotrivă”. De asemenea, pentru solicitarea de arestare au votat tot 10 deputaţi, iar 8 „împotrivă”, a precizat vicepreşedintele Comisiei Juridice, Ciprian Nica.

La ieşirea din sala de şedinţă, Mădălin Voicu a afirmat că avocaţii săi l-au sfătuit să nu facă declaraţii.

Votul a fost secret, iar avizul comisiei juridice este consultativ, decizia finală aparţinând plenului.

Deputaţii din Comisia juridică urmează să voteze şi cererea de reţinere şi arestare a deputatului Nicolae Păun.

Săptămâna trecută, după ce şi-a studiat dosarul, Mădălin Voicu a declarat că este nevinovat, în timp ce Nicolae Păun a preferat să folosească uşa din spate a sălii de şedinţă pentru a evita să răspundă întrebărilor ziariştilor.

Potrivit unor surse parlamentare, dosarele conţin interceptări ale unor înjurături şi ameninţări făcute la adresa procurorilor de Nicolae Păun.

Referitor la acuzaţiile de trafic de influenţă, Mădălin Voicu a precizat joi că interceptările din dosar ce îl au drept protagonist vizează un telefon pe care i l-a dat fostului ministru al Fondurilor Europene şi al Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care l-a rugat să-l primească într-o audienţă pe deputatul Nicolae Păun.

Întrebat de jurnalişti dacă va face o recomandare pentru colegii deputaţi, în privinţa votului din plen, Mădălin Voicu a spus că nu ”îşi permite” să facă recomandări nimănui. De asemenea, el a explicat că deputaţii îl cunosc suficient de bine ca să nu mai fie nevoie de aşa ceva.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD va vota în favoarea cererii DNA.

Dosarul DNA are 19 volume, însumând 4886 de pagini.

DNA a cerut miercuri încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru trafic de influenţă, fals în declaraţii, deturnare de fonduri, spălare de bani.

Sursa: mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *