Efect incredibil al „reorganizării” CFR: compania de căi ferate plătește acum bani grei unui SRL obscur din Timişoara, pentru a folosi o bază care i-a aparţinut!

În principiu, ca să ai succes în afaceri, îți trebuie – dincolo de banii necesari investiției – fler, răbdare, curaj decizional etc. Dacă ești născut, însă, sub o stea norocoasă, s-ar putea să fie suficient să repeți de câteva ori rugăciunea din timpul copilăriei – „Eu sunt mic / Tu fă-mă mare!” -, pentru ca afacerea ta să aibă succes chiar din primele clipe de existență a firmei.

Știm, pare neverosimil, dar, până la proba contrarie, putem presupune că asta s-a întâmplat și în povestea pe care v-o vom relata în cele ce urmează, a cărei protagonistă este o firmă nou apărută în peisajul economic din Timișoara.

Reorganizare sau devalizare?

Pentru început, o scurtă incursiune în trecut. În primii ani de după Revoluția din 1989, unul dintre mamuții economiei românești, Căile Ferate Române, a intrat într-un amplu proces de reorganizare. Așa s-a numit pe hârtie, în realitate, n-a fost vorba de reorganizare ci, mai degrabă, de devalizare, dar asta e o altă discuție. În cadrul acelei „reorganizări”, din fosta Societate Națională a Căilor Ferate Române (SNCFR) s-au desprins, printre altele, și întreprinderile de reparații și construcții-montaj, care au preluat de la regionalele CF patrimoniul deținut, inclusiv – atenție! – bazele de montare-demontare care au aparținut SNCFR.

Au rămas fără o parte din obiectul muncii

Cu alte cuvinte, urmașul mai debil al SNCFR, pe numele său Compania Națională Căi Ferate CFR SA (CNCF CFR SA), s-a trezit în situația halucinantă de a nu mai dispune de un bun imobil indispensabil pentru propria-i activitate, pe care, până în 1991, îl avea pe inventar. Practic, fără bazele de montare-demontare și depozitare a materialelor de cale (baze dotate cu linii și aparate de cale pentru acces la stațiile CF, precum și cu spații de depozitare și utilaje de încărcare/descărcare materiale de cale CF care sunt utilizate la reparațiile curente și capitale), CNCF CFR SA nu-și poate desfășura activitatea!

Ei bine, înainte de mai sus menționata „reorganizare”, sucursala Regionala Căi Ferate Timișoara a deținut două asemenea baze, baza Jebel și baza Aurel Vlaicu (amplasată în județul Hunedoara). În anul 2000, baza Jebel ajunge în patrimoniul SC ICIM SA Arad, care peste trei-patru ani a vândut-o unei firme private, iar din acel moment Regionala CF Timișoara și-a mutat toate materialele în baza Aurel Vlaicu, bază care, la rândul ei, a ajuns în proprietatea SC Construcții Feroviare SA Timișoara (SCCF), cu care, volens-nolens, CNCF CFR SA a intrat în relație de afaceri. Finalmente, în urmă cu doi-trei ani, SCCF Timișoara a intrat în faliment și cam tot din acel moment începe efectiv povestea noastră.

Pasivitate inexplicabilă

În luna aprilie 2014, baza Aurel Vlaicu este scoasă la licitație publică de lichidatorul companiei SCCF Timișoara, astfel că CNCF CFR SA, respectiv Regionala CF Timișoara, avea ocazia unică de a-și recăpăta bunul pe care-l pierduse în urma „reorganizării” și de care avea nevoie ca de aer! Stupefiant – sau, dimpotrivă, previzibil -, conducerea companiei menționate ignoră această oportunitate nesperată, astfel că baza Aurel Vlaicu este achiziționată de o firmă obscură din Timișoara, SC Tiefbau SRL, contra unei sume infime raportat la valoarea bazei, 138.673 lei, adică vreo 30.000 de euro.

Evaluare în bătaie de joc

Rămâne un mister – sperăm, totuși în elucidarea lui, mai devreme sau mai târziu – cum a putut fi evaluată și vândută această bază la un asemenea preț derizoriu, în condițiile în care fostul ei proprietar, SC Construcții Feroviare SA Timișoara, a încasat numai de la CNCF CFR SA – Sucursala Regionala Timișoara, pentru punerea ei la dispoziție, în jur de 3,2 milioane de lei în perioada 2010-2013! Evident, în afară de CNCF CFR SA, proprietarul de până în 2014 al bazei Aurel Vlaicu a avut și alți parteneri de afaceri, de la care a încasat alte sume, deloc neglijabile, pentru folosirea respectivului spațiu.

Management original

Să continuăm… Absolut inexplicabil la prima vedere, noua proprietară a bazei Aurel Vlaicu, Tiefbau SRL, o vinde peste câteva zile, în 25 aprilie 2014, unei alte firme timișorene, SC TSC General Construct SRL! Dar nu numai că o vinde aproape instantaneu, dar o cedează la un preț mai mic decât cel cu care a achiziționat-o la licitație, 127.127 lei!!! Pare ilogic, nu-i așa? Vă dezvăluim imediat substratul afacerii, nu înainte de a vă preciza că această a doua societate, TSC General Construct, a fost înființată doar cu o lună înainte de tranzacția de mai sus, în 7 martie 2014!

Începe distracția…

Da, v-ați prins, aceasta este firma născută sub o stea norocoasă, de care vă povesteam la începutul articolului… Păi nu e noroc pur să te înființezi în 7 martie 2014, să cumperi apoi, la 25 aprilie 2014, la un preț mult subevaluat, găina cu ouă de aur, iar peste cinci zile să începi „colaborarea” cu Statul Român, care, după cum stau lucrurile, poate continua mulți ani de-aici înainte?!

Da, în 30 aprilie 2014, SC TSC General Construct SRL a bătut palma cu CNCF CFR SA – Sucursala Regionala CF Timișoara, căreia, contra unei sume de trei ori și jumătate mai mare decât cea plătită în 25 aprilie, 434.000 de lei – bani din bugetul public, adică din buzunarele noastre, ale tuturor! – i-a oferit, pe durata unui an, serviciile de pază, depozitare, gestionare și manipulare a materialelor de cale în baza Aurel Vlaicu.

Acest contract a luat sfârșit în 30 aprilie 2015, iar în luna mai 2015, TSC General Construct a primit un nou contract, cu același obiect, de această dată în valoare de 358.966 lei. Peste trei luni, la expirarea acestui al doilea contract, TSC General Construct și CNCF CFR SA, prin Sucursala Regionala CF Timișoara, vor încheia, fără doar și poate, o a treia înțelegere, iar această minunată relație de afaceri are toate șansele să continue mulți ani de-aici înainte, cu compania de stat în postura ingrată a consumatorului captiv…

Afacere în familie

Și acum haideți să vedem dacă fondatorii firmuliței care ține în captivitate ditamai compania chiar s-au născut sub o stea norocoasă sau ne găsim în prezența unei materializări a zicalei „Norocul ți-l faci cu mâna ta”… Dar, înainte de pătrunderea în culisele firmei TSC General Construct, să aruncăm o privire și asupra celeilalte societăți implicate în această poveste, Tiefbau SRL, și să reținem numele patronilor – Grațiela Minodora Stîngu (52 de ani) și Cristian Stîngu (29 de ani) – și fosta adresă a firmei (acum are un alt sediu) – strada Miorița nr. 10, bl. 7 (nu divulgăm numărul scării și al apartamentului).

Bun, acum să trecem la vedeta afacerii, TSC General Construct, și să citim adresa: strada Miorița nr. 10, bl. 7 (aceeași scară și același apartament ca în cazul firmei de mai sus!). Coincidență? Nu prea, dacă parcurgem și celelalte detalii aflate în evidența Registrului Comerțului: printre cei patru fondatori ai TSC General Construct se numără și cei doi cu care am făcut deja cunoștință, Grațiela Minodora Stîngu și Cristian Stîngu, care, însă, la această oră, nu mai figurează printre asociații firmei! Cu alte cuvinte, acum înțelegem că, de fapt, în spatele firmei care și-a adjudecat la licitație baza Aurel Vlaicu, Tiefbau, și în spatele celei care a „cumpărat” după doar câteva zile, mai ieftin, respectiva bază de la câștigătoarea licitației, TSC General Construct, s-au aflat aceleași persoane…

Încă o coincidență

De ce a fost nevoie atunci de toată această mascaradă și de ce a fost necesară o intermediere în condițiile în care vorbim de firme din aceeași familie? Recunoaștem că nu știm, avem și noi limite, însă mai remarcăm o coincidență. Alături de cei doi asociați de mai sus, printre fondatorii TSC General Construct se numără și un anume Adrian Florin Ciungu; de asemenea, memoria internetului reține că, în urmă cu câțiva ani, directorul economic al SC Construcții Feroviare SA (vă amintiți, fosta proprietară a bazei Aurel Vlaicu, intrată în 2013-2014 în faliment) era numitul… Adrian Ciungu. Nu știm dacă este vorba de una și aceeași persoană, dar, în cazul în care nu ne aflăm în prezența unei noi și tulburătoare coincidențe, atunci devine evident faptul că firma TSC General Construct a fost înființată special pentru a pune mâna pe găina cu ouăle de aur…

Trenule, mașină mică/ L-ai îmbogățit pe Trică…

Vă spuneam mai sus că firma TSC General Construct are patru fondatori, dar vă rămăsesem dator cu numele celui de-al patrulea. Ei bine, este vorba despre Adriana Mirela Trică (probabil de la numele Trică, Stîngu și Ciungu vine și acel TSC din denumirea firmei), nimeni alta decât soția lui Ioan Valeriu Trică, fost director general al… CNCF CFR SA (pe vremea când la putere se afla PDL) și fost director al Sucursalei Regionala CF Timișoara, în prezent șef de birou în cadrul respectivei regionale! De altfel, și doamna Trică, pe lângă acțiunile pe care le deține în mai multe firme, îndeplinește și onorabila muncă de consilier juridic în cadrul aceleiași regionale CF Timișoara…

Cu alte cuvinte, pe de o parte, în calitate de angajator, CNCF CFR SA le plătește celor doi funcționari salariile pentru cele opt ore de muncă la stat, iar pe de altă parte, în calitate de partener de afaceri, aceeași companie virează în conturile întreprinzătoarei familii Trică o sumă mult mai consistentă pentru serviciile neprețuite pe care cuplul respectiv i le oferă…

Conexiuni (ne)întâmplătoare

În sfârșit, dar nu în ultimul rând, soții Trică sunt parteneri de afaceri cu celebra fostă „blondă de la Cotroceni”, Elena Udrea, într-o altă firmă, Tim Rail Cargo SRL din Dumbrăvița, care, în 2014, a donat o sumă importantă, 296.000 de lei, Partidului Mișcarea Populară, condus în acest moment de fostul președinte al țării, Traian Băsescu… În concluzie, acum, cunoscând toate aceste detalii, ce credeți: s-au născut patronii firmei care ține în captivitate ditamai compania de stat sub o stea norocoasă sau și-au făcut norocul cu mâna lor?