Registrul Spațiilor Verzi, pe repede înainte, după 7 ani de la prima tentativă

Registrul Spațiilor Verzi, pe repede înainte, după 7 ani de la prima tentativă

Registrul Spațiilor Verzi, pe repede înainte, după 7 ani de la prima tentativă

Începând de marți, 13 iunie, angajații celor două firme contractate de Primăria Timișoara pentru întocmirea regsitrului Spațiilor Verzi din oraș, iau la pas străzile. parcurile și spațiile verzi din urbe, pentru a face inventarierea în teren.

Registrul trebuie să fie gata până în ianuarie 2025 și trebuie să cuprindă cam tot ce înseamnă “verde”, de la copaci la gard viu.

Toate acestea pentru ca primăria să intre în legalitate și să evite o nouă amendă, după ce Garda de Mediu a amendat-o pentru lipsa unui astfel de registru, în anul 2021.

600 de mii de euro pentru registrul digital

Pe 6 ianuarie 2023, reprezentanții municipalității anunțau că a fost semnat contractul cu dezvoltatorii care se vor ocupa de întocmirea Registrului Spațiilor Verzi din Timișoara. Este vorba despre o asociere de două firme, ambele din Târgoviște, care vor primi aproape 3 milioane de lei pentru crearea registrului digital în care va fi ținută evidența tuturor spațiilor verzi din oraș.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara introduce o nouă taxă comercianților din piețe

Prin această operațiune, spațiile verzi din Timișoara urmează să fie trecute, în premieră, într-un registru digital.

Acesta va fi realizat de asocierea Eterra Map SRL și Megagis SRL, contra sumei de 2.832.000 de lei (TVA inclus), adică aproape 600.000 de euro.

După implementarea platformei digitale, etapă care tocmai s-a încheiat, datele din oraș referitoare la spațiile verzi au început să fie colectate, de marți, 1 iunie 2023, cu ajutorul echipamentelor specializate, cu scanner LIDAR, și vor fi măsurate suprafețele exacte ale parcurilor, scuarurilor, aliniamentelor stradale și alte amplasamente.

Arborii, arbuștii și gardul viu vor fi inventariați după specie, vârstă și condiție, iar baza de date va fi actualizată în permanență. Arborii ocrotiți, cu valoare estetică deosebită și cu un au diametru mai mare de 50 de cm, vor fi scanați integral și transpuși într-un model 3D. Tot pentru ei se va realiza o imagine termică, pentru verificarea stării de sănătate.

Conform datelor existente, Timișoara are peste 160.000 de arbori și 525 de hectare de spații verzi.

Registrul spațiilor verzi cuprinde un sistem informațional de tip GIS (geographic information system), cu o interfață de tip hartă digitală. El reprezintă o obligație legală pentru administrațiile locale.

O istorie cu procese și amnezi, veche de 7 ani

În 2021, Primăria Timișoara a fost amendată de inspectorii Gărzii de Mediu pentru că nu avea un astfel de registru. Anecdotic chiar, în septembrie 2021, Garda de Mediu a amendat Primăria Timișoara cu 200.000 de lei, pentru lipsa Registrului Local al Spațiilor Verzi. Se întâmpla chiar în perioada în care reprezentanții primăriei se lăudau că își trimit angajații de la Mediu la un curs de arboricultură urbană.

Totul a început în noiembrie 2019, când Asociația Peisagiștilor din România, Filiala Teritorială Vest, reușea în instanță anularea Registrului Local al Spațiilor Verzi.

Peisagiștii spuneau încă din 2019 că registrul era incomplet, așa că au dat primăria în judecată. Scandalul a pornit atunci de la tăierea copacilor pe timpul fostei administrații.

Primăria Timișoara a primit în anul 2020 un avertisment de la Garda de Mediu Timiș pentru lipsa Registrului Spațiilor Verzi. Controlul a fost reluat în 2021, dar municipalitatea tot nu a putut prezenta documentul. Așa că s-a decis amendarea instituției cu 200.000 de lei.

Prinși cu minciuna

Inițial, administrația Fritz a venit cu argumentul mincinos că orașul nu a avut niciodată un astfel de registru de evidență a spațiilor verzi.

„Timișoara nu a avut niciodată un Registru al spațiilor verzi, deși acest lucru era obligatoriu din 2007. A existat doar un cadastru verde care respecta o parte din normele prevăzute în Legea 24/2007 cu modificările și completările ulterioare, dar nu era un registru propriu-zis și nici nu cartografia toată suprafața verde.

Din păcate, fosta Direcție de Mediu și fosta ei conducere nu au reușit mai mult”, transmiteau, în septembrie 2021, după încasarea amenzii, reprezentanții municipalității.

Minciuna a fost demontată chiar de o sentință a Tribunalului Timiș. În anul 2019, Tribunalul Timiș a decis „anularea hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 459/2017 privind aprobarea Registrului Local al Spațiilor Verzi din Municipiul Timișoara. Obligă pârâtul Municipiul Timișoara, prin autoritățile administrației publice locale, la constituirea registrului local al spațiilor verzi, actualizat”. Decizia a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, așa cum anunța și Asociația Peisagiștilor din România, Filiala Vest.

În HCL 459 din anul 2017, care a fost anulată, scria, la art. 1, că „se aprobă Registrul Local al Spațiilor Verzi din Municipiului Timișoara – parcuri și scuaruri la 19 obiective conform anexelor: 1. Parcul Muzeului, 2. Parc Alpinet, 3. Parc Botanic, 4. Parc Campus Universitar, 5. Parc Central (Scudier), 6. Parc Centru Civic (Cetate), 7. Parcul Copiilor, 8. Parc Ilsa, 9. Parcul Rozelor, 10. Parcul Stadion, 11. Parcul Tineretului, 12. Parcul Universităţii, 13. Parcul Vasile Pârvan, 14. Scuar Bastion, 15. Scuar Bihor, 16. Scuar Doina, 17. Scuarul Operei, 18. Scuarul Piaţa Crucii, 19. Piaţa Plevnei, în conformitate cu documentația în baza Procesului verbal de recepție-avizare nr.SC2014-24565/17.09.2014”. Dovadă că, pentru a fi anulat de instanță, Registrul Spațiilor Verzi trebuia să existe, așa cum a fost înființat prin HCL 459 din 2017.

În fine, în septembrie 2022, municipalitatea a lansat licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de realizarea acestuia. Contractul, în valoare de 600 de mii de euro, cu cele două firme din Târgoviște s-a semnat în ianuarie 2023, iar acum, în iunie 2023, specialiștii în număratul pomilor și-au făcut apariția în teren. Și au timp să în numere, bucată cu bucată, tufiș cu tufiș, tot spațiul verde, până în ianuarie 2025.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *