Primăria Timișoara introduce o nouă taxă comercianților din piețe

Primăria Timișoara introduce o nouă taxă comercianților din piețe

Primăria Timișoara introduce o nouă taxă comercianților din piețe

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de serviciu și organizare și funcționare a piețelor proprietatea Municipiului Timișoara și indexarea cu rata inflației aferentă anului 2022 a prețurilor și/sau al tarifelor pentru plata serviciilor oferite utilizatorilor care se va percepe în piețele din Municipiul Timișoara a fost publicat pe site-ul Primăriei Timișoara, în forma sa actualizată în urma consultării publice. Acesta urmează să treacă de votul consilierilor locali.

Prin acest regulament, Primăria Timișoara introduce un tarif nou de 57 lei/mp/zi reprezentând Taxa de curățenie.

Tariful va fi aplicat acelor utilizatori ce nu își fac curățenie în mod corespunzător la locul de vânzare aferent, la încheierea programului. De asemenea, se acordă o atenție deosebită colectării separate a deșeurilor rezultate din activitatea zilnică în cadrul piețelor.

CITEȘTE ȘI: Primăria prelungește contractele cu Colterm

“Având în vedere evoluția ratei inflației, se va aplica o indexare de 13,8 % a tarifelor pentru plata serviciilor oferite utilizatorilor. În același timp, se va diminua la jumătate tariful aplicat în piața de gros pentru Remorci proprii pentru depozitare, cuantumul propus pentru acest tarif fiind de 2319 + TVA / lună.

Proiectul de hotărâre menționat vine cu câteva schimbări la Regulamentul de organizare și funcționare al piețelor, atât în vederea creșterii calității activității și produselor, cât și pentru actualizarea aspectelor financiare care țin de funcționarea acestui sector.

Astfel, conform noului regulament, produsele puse în vânzare trebuie etichetate obligatoriu cu marca “Produs Românesc” sau ”Produs Import”, în funcție de proveniență.

Cumpărătorii au posibilitatea să susțină producția autohtonă sau să cumpere fiind mai bine informați cu privire la originea produselor achiziționate.

De asemenea, se pune un accent sporit pe respectarea de către comercianți a normelor de igienă în activitatea de depozitare și vânzare a produselor”, se arată în comunicatul oficial remis de către municipalitate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *