Rafila: Suntem aproape 10 milioane de persoane care am trecut prin infecție / Până acum medicii de familie testau puțin pentru că o făceau pe banii lor

Ce se întâmplă în școli după numărul uriaș de îmbolnăviri. Anunțul ministrului Alexandru Rafila

Rafila: Suntem aproape 10 milioane de persoane care am trecut prin infecție / Până acum medicii de familie testau puțin pentru că o făceau pe banii lor

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că aproape 10 milioane de români au trecut prin infecția Covid-19. El spune că în România nivelul real de vaccinare este de 50%.

„În România nivelul real de vaccinare este de 50%, pentru că populația rezidentă e în jur de 16 milioane de locuitori. Să nu uităm că a fost și un număr mare de persoane care au trecut prin infecție, mai ales în valul patru”, spune Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

El precizează că, oficial, 1,8 milioane de persoane au trecut prin boală.

„Probabil că numărul lor este mult mai mare. Multiplicarea care este de obicei utilizată este cu cinci, deci probabil că suntem aproape 10 milioane de persoane care am trecut prin infecție, plus persoane vaccinate. Unii au fost și vaccinați, și trecute prin boală”, conchide Rafila.

Până miercuri, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.805.726 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19).

 

Până acum medicii de familie testau puțin pentru că o făceau pe banii lor

Medicii de familie testau puțin până acum pentru că o făceau pe banii lor, spune ministrul Sănătății. Rafila insistă, de asemenea, ca oamenii să nu ia antivirale fără recomandarea medicilor, pentru că este periculos.

Rafila precizează că testarea la medicul de familie nu este pentru oricine, ci pentru cei care au simptome sau sunt contacți apropiați ai unei persoane infectate: „nu ne testăm pur și simplu, nu se poate. Putem să o facem cu resurse proprii. Accesul la testarea aproape de casă pentru toate persoanele simptomatice este esențial, pentru că înainte se întârzia foarte mult diagnosticul, venea după câteva zile de evoluție a bolii, iar oamenii ajungeau foarte târziu la spital”.

„Insist asupra administrării medicației antivirale: numai după evaluare și recomandarea medicului, pentru că se poate administra pe timp limitat. Pacientul trebuie evaluat și trebuie să ia produsul potrivit, în intervalul de timp potrivit. Nu luăm preventiv medicația antivirală, lucrul acesta este extrem de nociv și periculos pentru sănătatea oamenilor”, declară Rafila.

În ce privește testarea la medicii de familie, ministrul afirmă că ei nu fac acest lucru ca să câștige bani.

Există un tarif fix care va include costul testului, materiale de protecție și manopera și este de 50 de lei.

CITEȘTE ȘI: Virgil Musta: Vor urma, din nou, momente dificile foarte curând

Rafila speră să se implice cât mai mulți medici, iar astfel poate să crească accesibilitatea la testare: „gândiți-vă că până acum medicii de familie testau puțin pentru că testau pe banii lor, ca să ne înțelegem, și nu era normal să le ceri oamenilor să se ducă să testeze și să aștepte ambulanța 2 – 3 zile să vină să îi testeze”.

Întrebat când începe efectiv testarea la medici, ministrul a răspuns: „probabil că în luna ianuarie facem notele și va fi operațional. Important e să fie cât mai repede”, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *