Virgil Musta: Vor urma, din nou, momente dificile foarte curând

Virgil Musta: Vor urma, din nou, momente dificile foarte curând

Vor urma, din nou, momente dificile foarte curând, când România va intra în al 5-lea val pandemic, spune medicul Virgil Musta: „îl vom depăși și pe acesta, dar cu pierderi de vieți omenești, deși multe ar putea fi clar evitate dacă deciziile individuale ar fi cele responsabile”.

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, pe lângă activitatea din spital de la capul bolnavului, a considerat la fel de importantă informarea onestă despre ceea ce trebuie să facem pentru a preveni boala și a ține sub control pandemia.

„Boala poate însemna forme severe, risc de deces, persistența unor simptome și afecțiuni care să ne perturbe viața în continuare. De aceea, în mod logic, prevenția devine esențială în această bătălie. În plus, știrile false, fake news-urile, complică foarte mult tot acest efort de a depăși cât mai repede pandemia. Este încă o luptă, foarte dificilă, pe care a trebuit și trebuie să o ducem în continuare.

Dar, nu ne dăm bătuți. Printr-o informare continuă, din surse avizate, vom ști ce putem face și ce este mai bine pentru noi și pentru cei dragi nouă. Fiecare are dreptul și libertatea să-și aleagă calea, soarta, am spus acest lucru de fiecare dată, dar noi avem datoria să vă informăm corect și clar, astfel încât alegerea voastră să fie în cunoștință de cauză”, menționează medicul.

Potrivit acestuia, nu de puține ori au fost situațiile în care, bolnavi grav, unii pe patul de moarte, regretau că nu au ascultat sfaturile specialiștilor sau că s-au lăsat pradă manipulării și fake news-urilor, dar era prea târziu: „din păcate, vor urma din nou momente dificile foarte curând, când și țara noastră va intra, inevitabil, în al 5-lea val pandemic.

Îl vom depăși și pe acesta, dar din nou, cu pierderi de vieți omenești, deși multe dintre aceste pierderi ar putea fi clar evitate dacă deciziile individuale ar fi cele responsabile, încă de pe acum. Depinde de fiecare dintre noi. Cu toate amenințările și intimidările la care uneori am fost supus, vă promit că voi continua să-mi fac datoria conform conștiinței mele și educației, în spiritul valorilor creștine. Dar, totodată, vă rog să facem din nou front comun, să ne înțelegem și să ne sprijinim unii pe alții în această luptă. Fără implicarea voastră responsabilă, nu vom depăși cu bine această pandemie”.

Musta face apel la oameni să aplice în continuare măsurile deja cunoscute prin care se protejează, să se informeze despre noutățile terapeutice apărute și care pot salva viața, conform Mediafax.

CITEȘTE ȘI: Carantina și izolarea vor fi în România de 10 zile

„Păstrăm speranța unui an nou mai bun, care să ne unească spre binele tuturor, care să ne aducă toleranță, încredere și responsabilitate. Avem deja o experiență concretă prin care am trecut împreună, haideți să folosim tot ceea ce ne-a ajutat până acum, tot ceea ce specialiștii încearcă permanent să îmbunătățească legat de mijloacele de eradicare a acestei pandemii și…va fi bine!”, adaugă dr. Virgil Musta.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “Virgil Musta: Vor urma, din nou, momente dificile foarte curând

  1. Asta a ramas in alt film! Sau are nevoie, din nou, de publicitate!? Tovarase Musta, lumea evolueaza (sau involueaza, mai bine spus) 

    1. Are dreptate.
      Mor oameni si noi…ne tinem de smecherii, exprimare…judecati voi de care….
      Poate astia suntem, asta e nivelul, nu putem mai mult.
      Vai si amar de acest popor.

      1. Oooo, Marius, mi-era tare dor de tine!!! Ce faci, omule, mai trăiești? Incredibil! Noi, ăștia din „acest popor”, suntem morți de multă vreme. Tocmai îl așteptam pe hristosul Musta să ne învie. Hai, nea Musta, învie-ne, te roagă „acest popor”!

        1. Adevarat, nu esti Marius.
          Adica un pic macar responsabil pt sanatatea celor din jur-presupunind ca te crezi invincibil.
          Am cunoscut personal „invincibili”-si din pacate nu mai sunt pe acest pamint….Si ca idee, sa faci comentarii la misto cind sunt zeci de mii de morti nu e in regula …..
           

      2. Draga Marius, cei care conduc lumea la ora actuala au nevoie de cei ca tine. Tine-o tot asa si vei ajunge sus de tot sau, mult mai repede, la doi metri sub pamant. Mult succes la viitoarele vaccinari!! 
         

  2. M-am săturat de acest cavaler al apocalipsei și de idioțeniile sale de trâmbițaș și propagandist provaccinist. Altceva el și trupa sa de politruci nu știu să facă, de parcă așa-zisul vaccin, de fapt un ser experimental, este panaceul universal. Nu voi ajunge pe mâinile tale, medicule „erou”, fiindcă nu mai am în voi nicio încredere. Prefer să mor acasă decât în abatorul vostru. Din cauza unora ca tine nu mai avem nicio încredere în sistemul medical. Din cauza voastră mor atâția oameni. A voastră și a politrucilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *