Proiect elveţian pentru transformarea unor oraşe din România în regiuni verzi

green cities

Aproximativ 20 de autorități locale din România vor beneficia, în următorii doi ani, de asistență și expertiză elvețiană în procesul de a deveni orașe verzi, prin gestionarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), în vederea reducerii impactului negativ asupra climei, prin intermediul unui proiect în valoare de aproape 278.000 de franci elvețieni, potrivit datelor Terra Mileniul III, organizația care implementează acest program.

Perioada de implementare a proiectului intitulat ‘Orașe Verzi — Regiuni Verzi’ este aprilie 2015 — aprilie 2017 și se va derula în parteneriat cu organizația neguvernamentală R20 — Regiuni pentru Acțiuni Climatice din Elveția și Asociația Municipiilor din România.

Municipalitățile participante în cadrul proiectului vor fi ajutate, astfel, să dezvolte și să implementeze măsuri realiste de reducere a emisiilor de GES.

‘În prima fază, un grup de 20 de municipalități vor beneficia de know-how-ul experților români și elvețieni prin intermediul unei varietăți de seminarii, sesiuni de training, activități practice, o vizită de studiu în Elveția și o conferință internațională. Apoi acestea vor acționa ca multiplicatori de informație pentru comunitățile din jurul lor. Astfel, orașele care vor fi selecționate în cadrul proiectului vor deveni nucleul unor regiuni verzi. Materialele rezultate în urma acestor activități vor fi diseminate celor 109 membri ai Asociației Municipiilor din România, 103 municipii și șase sectoare ale municipiului București. Pe lângă informațiile acumulate, un grup de 5 municipalități vor primi asistență în elaborarea de inventare de emisii de gaze cu efect de seră și a unor planuri de acțiune pentru trecerea la o economie verde’, se arată într-un comunicat de presă al Terra Mileniul III.

Conform sursei citate, obiectivele asumate ale proiectului vizează, printre altele: creșterea nivelului de informații al autorităților locale române în legătură cu economia verde și al expertizei privind dezvoltarea urbană cu emisii scăzute; creșterea capacității autorităților locale de a elabora și implementa politici publice responsabile din punct de vedere al climei; îmbunătățirea nivelului de cooperare dintre municipii și regiuni verzi din România și Elveția.

Grupul-țintă este alcătuit din factori de decizie locali, funcționari publici și angajați în cadrul companiilor pentru servicii publice care aparțin de administrația locală.

Proiectul ‘Orașe Verzi — Regiuni Verzi’ (Green Cities — Green Regions) se va desfășura la nivel național pe o perioada de 24 de luni și este cofinanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Din valoarea totală a proiectului, de 277.565 franci elvețieni, 28.116 de franci elvețieni reprezintă contribuția proprie a partenerilor.

Sursa: agerpres.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *