Pregătiri pentru accesarea banilor europeni la Primăria Timișoara

balneo

Cu toate că destul de puține axe de finanțare au fost deschise, conducerea municipalității timișorene susține că instituția este pregătită să atragă cât mai mulți bani europeni în exercițiul financiar 2014-2020.

Se lucrează, în această perioadă, la cererile de finanţare pentru reabilitarea termică a șase blocuri şi se pregăteşte achiziţia pentru proiectare pentru reabilitarea altor 60 de blocuri. În perioada anterioară au fost reabilitate termic 50 de blocuri din Timișoara. Aprobarea finanțării se va face pe loturi, ca și în anii trecuți, iar singura problemă este că asociațiile de proprietari se mișcă destul de greu cu depunerea cererilor.

Un alt proiect care se află în pregătire în vederea finanţării este pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului de specialitate al Clinicii de balneofizioterapie din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă din Timișoara. Sediul clinicii, situat pe bd. C.D. Loga, a fost recâștigat în instanță de primărie, iar acum se poate investi în clădire.

O serie întreagă de instituții de învățământ vor beneficia de reabilitare din bani europeni. Pe listă figurează: corpul B2 al Colegiului Tehnic „E. Ungureanu”, Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic „Electrotimiș”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu”, atelierul-școală al Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand” și Liceul Agricol, care va fi transformat în campus pentru activități sportive și culturale.

Linii de tramvai înnoite

Tot cu fonduri europene se va moderniza şi transportul. Vor fi supuse aprobării consiliului local, până la sfârşitul acestei luni, studiile de fezabilitate pentru patru proiecte importante de reabilitare a liniilor de tramvai și modernizare a tramei stradale: Bd. Cetăţii, pe o porțiune de 1,67 km, precum și dublarea liniei pe circa 200 de metri în capătul nord-estic al tronsonului; Calea Bogdăneştilor, pe o porțiune de 2,21 km; străzile Avram Imbroane și Gheorghe Adam, pe o porțiune de 1,63 km; străzile Victor Hugo, Aluniş și Drubeta (Piaţa Veteranilor – Mureş), pe o porțiune de 3,13 km. Conducerea municipalității susține că se va încerca și achiziționarea de tramvaie noi, dar doar 10-15, cel mult 20 de bucăți, pentru că acestea sunt scumpe și ar epuiza rapid fondurile.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *