O nou volum de versuri, intitulat ”Poemul curcubeu” (un experiment) și semnat de scriitorul timișorean Robert Șerban, a apărut recent la Editura Casa de Pariuri Literare și este de găsit în orașul de pe Bega la librăria „La Două Bufnițe”
„Sunt tare-tare bucuros că a apărut cartea asta și împărtășesc cu voi bucuria!
Acum doi ani, m-am <<încordat>> și am vrut să(-mi) arăt că pot scrie poezie continuu, timp de opt ore. Și am scris – pe o bobină de hârtie – fiecare vers cu o altă culoare. A ieșit <<Poemul curcubeu>>, căruia Casa de Pariuri Literare i-a dat nu doar formă de carte (pe hârtie, cu ilustrații color), ci i-a făcut și o ediție sonoră, cu – pam-pam! – videobook.
Mulțumesc celor care au ajutat la apariția <<Poemului curcubeu>>: scriitorului și editorului un cristian, editorului Tudor Bogdan Alexandru, redactorei Maria Petricu, graficianului Paul Burcia, curatoarei Mirelei Stoeac-Vlăduți (care m-a invitat să fac performance-ul), Alexandrei Boaru (care a filmat cele opt ore din <<ziua de lucru a poetului>>, cum s-a chemat performance-ul), Josephei Blanchet (pentru fotografia de pe coperta 1), Arianei Vulpe (care mi-e alături tot timpul și a realizat fotografiile din carte)”, spune Robert Şerban.
„<<Poemul curcubeu>> e un experiment și a fost un pariu. Pariu, fiindcă am vrut să aflu dacă sunt în stare să scriu poezie timp de opt ore, continuu. Pentru asta am preferat un spațiu public, Galeria Pygmalion din Timișoara, și fiindcă acasă ar fi fost mult prea multe tentații cărora nu le-aș fi rezistat.
Apoi, fiindcă am vrut să arăt că scrisul implică rezistență, concentrare de durată, acuitate, energie. Am ales o zi de weekend, sâmbăta (12 octombrie 2019), fiindcă 99% dintre scriitorii români scriu când apucă: noaptea, în concedii, la sfârșituri de săptămână, în zilele libere. Toți au servicii care nu prea sunt într-o relație apropiată cu literatura. În niciun caz cu scrisul de ficțiune.
Performance-ul meu a fost şi un protest tacit față de modul în care e perceput, deseori, scriitorul român: un personaj care nu face mare lucru. Da, nimeni nu mă obligă să fiu scriitor. Scriu cu și din plăcere, cu scopul de a-mi oferi surprizele și, poate, bucuriile pe care lucrul la un text de ficțiune le oferă.
Fiindcă poezia mea e autoreferențială, ea devine și un instrument de cercetare a celui care sunt și a lumii în care trăiesc. Însă o știu prea bine că lumea s-a mișcat și se mișcă înainte (și) datorită celor care pictează, cântă, joacă teatru, compun muzică, dansează, își imaginează, fac fotografii, scriu. De fapt, cred că fiecare om e artist, chiar dacă nu știe asta sau nu e aplaudat pentru talentele sale. Și, da, fiecare mărim, măcar cu un micron, universul.
Am început <<Ziua de lucru a poetului>> – cum s-a chemat evenimentul care a avut loc în cadrul festivalului Baroque II Urban, organizat de Galeria Meta Spaţiu la Timișoara – la ora 10. Am scris pe o bobină de hârtie, dintre cele pe care se tipăresc ziarele – am primit-o de la colegii mei de la <<Renașterea bănățeană>>, ziar unde am lucrat patru ani, în tinerețe.
Am folosit pentru fiecare vers câte-o carioca de altă culoare tocmai pentru că poezia nu e monocromă, ci e (și) un joc ce are nuanţe și culori diferite. În timp ce scriam, hârtia înainta, centimetru cu centimetru, prin sala lungă”, mai mărturiseşte Robert Șerban.
