Trafic restricționat temporar pe teritoriul Ungariei pentru automarfare

35 de străini au încercat să treacă ilegal în Ungaria ascunși în TIR-uri

Trafic restricționat temporar pe teritoriul Ungariei pentru automarfare.

Autorităţile ungare au informat Inspectoratele Poliţiei de Frontieră că, începând de joi seara până vineri, ora 23.00, în Ungaria au loc restricții de circulație.  Astfel, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Vineri este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.

„Autorităţile de frontieră ungare au informat Inspectoratele Poliţiei de Frontieră că vor avea loc, pe teritoriul țării vecine, restricții de circulație. Vineri este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare. De asemenea, amintim faptul că, în perioada week-end-ului, 21.08.2021 ora 23.00 (ora României)-22.08.2021 ora 23.00 (ora României), rămân valabile restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele de mare tonaj, în ţara vecină”, anunță Poliția de Frontieră.

Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.

Șoferii automarfarelor au obligația să staționeze

„Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze. O pot face în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiilor de circulație pe drumurile publice din Ungaria.

Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor)”, potrivit comunicatului de presă.

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de marfuri. Astfel, va fi preîntâmpinată apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

De asemenea, este recomandată consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată și pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro.

Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

(sursa: Mediafax)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *