„O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716”

"O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716"

Librăria Cartea de Nisip și Editura Brumar vă invită miercuri, 18 octombrie, începând cu ora 18, la un periplu prin istoria veche a Timișoarei. Data nu este aleasă întâmplător, în această zi marcându-se 307 ani de la intrarea în cetatea Timișoarei a armatei habsburgice.

Cristian Vicol va povesti despre acest moment important al istoriei orașului, depre eroii Timișoarei, despre evenimentele Banatului medieval, pierdute în negura istoriei. Și mai ales despre cel care a cucerit Banatul și Timișoara, una dintre cele mai remarcabile figuri militare ale Europei, Principele Eugeniu de Savoia. Moderatoarea întâlnirii este Loredana Tîrzioru, editoarea colecțiilor Brumar.

Despre volumul „O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716”: Destinul Timișoarei și al Banatului ni se dezvăluie pe măsură ce descoperim istoria acestor locuri. Regiunea a fost și va fi întotdeauna o Europă la nivel micro, cu toate caracteristicile ei, unde principiile universale pe care se bazează astăzi continentul, încredere, diversitate, prietenie, respect, bună înțelegere și întrajutorare s-au obținut după secole întregi de tulburări, de războaie, de molime și dezastre.

Alături de Eugeniu de Savoia, timișorenii trebuie să-i aniverseze și pe ceilalți participanți la istoria bogată și fascinantă a Banatului – pe războinicul Pavel Chinezu, pe răzvrătitul Gheorghe Doja, pe aventurierul Osman Aga, și, mai ales, trebuie să se sărbătorească pe ei însiși, mai ales acum, în anul 2023, pentru toate calitățile de care au dat și vor da întotdeauna dovadă, pentru energie, inventivitate, toleranță și dorință de libertate.

Cristian Vicol s-a născut în 1988 la Timișoara. În 2010 a absolvit facultatea de Jurnalism în cadrul Universității de Vest din Timișoara. A continuat la Szeged cu un master de Jurnalism Internațional. Este doctor în filologie, titlu acordat de Universitatea de Vest din Timișoara. Tema cercetării sale o reprezintă distopiile central-europene din a doua jumătate a secolului XX. A debutat în 2010 cu proză. Până în prezent a publicat mai multe volume dintre care enumerăm: „Sfârșitul inocenței” (Editura Tritonic, 2018) – volum de proză scurtă, „O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716” (Editura Eurostampa, 2016, reeditat la Editura Brumar în 2023) și „Anotimpul țânțarilor. Povestiri pulp-fiction” (Editura Casa de Pariuri Literare, 2021).

Este co-editor, alături de Daniel Timariu, la mai multe antologii. În 2022 a coordonat volumul colectiv „Underground TM. Orașul care nu se vede” (Editura Brumar). În 2023 urmează să publice și continuarea acestei antologii, „Underground TM 2”, care se află în pregătire tot la Editura Brumar. Din 2020 este și redactor-șef al publicației online „Planu’9”. A participat cu proză scurtă la mai multe antologii și volume colective de proză scurtă. A fost nominalizat pentru premiul „Tânărul Prozator al Anului 2021”. Este unul din coordonatorii proiectului cultural Remix ID, unde este PR și documentarist. În prezent lucrează la Teatrul German de Stat Timișoara, unde este și vocea podcastului teatral „Ne auzim până ne vedem”. Atunci când nu scrie, își plimbă câinele, pe Fargo, sau are grijă de grădina din balcon.

CITEŞTE ŞI: Investiție de 1,5 milioane de euro pentru dotarea cu aparatură modernă a 16 unități medicale unde sunt îngrijiţi nou-născuții cu probleme


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *