Liceul cu profil de informatică din Timişoara a fost înfiinţat în anul 1971. În 1992, a devenit Liceul de Informatică „Grigore Moisil”.
Anul 2011 a adus un alt eveniment important în istoria Liceului de Informatică „Grigore Moisil”, acesta fiind comasat cu Școala generală nr. 22.
Din anul 2012, directoarea instituției este doamna Cerasela Bociu, profesoară de matematică.
– Aș începe discuția cu dumneavoastră referindu-ne la acea decizie din 2011, de comasare a activității celor două instituții de învățământ aflate în Piața Bălcescu.
– A fost o decizie luată de inspectoratul școlar pe considerente financiare, dar și de organizare administrativă.
CITEŞTE ŞI: Cerere în căsătorie inedită, la Timişoara. Foto
În opinia mea, dar și a altor colegi, a fost o decizie bună pentru ambele școli. De altfel, la acea vreme, eu am spus, având experiența de la Colegiul Național Bănățean, unde predasem înainte, că mulți părinți preferă pentru copiii lor aceeași școală pentru întreg parcursul preuniversitar.
Valoarea în sine a fiecăreia face ca și astăzi unele persoane să se refere la școala noastră spunând „Generală 22” și „Liceul de informatică”. Însă, sunt convinsă că „Moisil” a egalat, deja, renumele celor două școli reprezentative pentru învățământul timișean.
De altfel, „Grigore Moisil” ocupă de cinci ani poziția de lider în topul liceelor din județul Timiș.
– Acest loc fruntaș vine și la pachet cu renumele de școală unde elevii trebuie să se pregătească mai mult decât în alte părți.
– Suntem cunoscuți pentru educația de calitate pe care o oferim elevilor noștri.
Desigur, cerințele sunt ridicate, dar numai în acest mod putem pregăti elevii pentru viață, pentru performanță, pentru a face față provocărilor de zi cu zi într-o societate care e într-o continuă schimbare.
CITEŞTE ŞI: Timişoreanul Virgil Ianțu a explodat pe tema Catedralei Mânturii: ‘Aş vrea să văd instituţia bisericii construind şcoli şi spitale, salvând vieţi’
La Moisil se învață pentru fiecare oră de curs. Când intră în clasa a IX-a, elevii încep deja să se pregătească pentru examenul de bacalaureat.
Dar, de fapt, aceasta este menirea copiilor: să învețe!
– Ați fost, vreme de șapte ani, director adjunct la o școală de cartier, Generală 13. Haideți să facem o comparație: cum e să conduci o școală de cartier și cum e să te afli în fotoliul de director al uneia de renume?
CITEŞTE ŞI: Te uită cum sapă-n decembrie…
– La Școala 13 erau până în 25 de clase de nivel primar și gimnazial, care își desfășurau programul dimineața și după-amiaza într-o singură clădire.
A fost o experiență care a contribuit la dezvoltarea mea profesională și personală.
Cu toate că vorbim despre două instituții de învățământ preuniversitar a căror funcționare presupune respectarea acelorași legi și reglementări legale, diferențele de structură sunt majore.
Aici, la Moisil, funcționăm cu 69 de clase, primar, gimnaziu și liceu, în patru corpuri de clădire, dintre care 64 de clase învață în program de dimineață, și doar cinci clase de a patra studiază după-amiază.
Atât activitatea școlară cât și cea extrașcolară, respectiv, proiecte internaționale și naționale, evenimente, concursuri, activități de voluntariat, activități de pregătire a elevilor pentru performanță, toate se desfășoară la un alt nivel și într-un alt ritm.
Concluzionând pe subiect, aș putea spune: școală mică – probleme mici, școală mare – probleme mari.
Dar, pentru o evaluare corectă, nu doar mărimea școlii contează neapărat, ci și perioada de timp la care ne referim.
Față de acum 15-20 de ani, când eu am fost director adjunct la Școala 13, societatea trăiește în ritm mai alert, iar generațiile care vin sunt în schimbare. Dar nu regret nici un moment pasul făcut, tot timpul mi-am dorit să ajung la o școală mare și am muncit foarte mult.
– Cu siguranță, directorul unei școli de calibrul Liceului „Moisil” are parte de satisfacții, dar și de provocări…
– Cele mai mari satisfacții derivă din rezultatele obținute de elevii noștri la concursuri și olimpiade școlare, dar și la examene naționale – acolo unde procentul de promovabilitate este de sută la sută.
La fel de valoroase sunt, însă, pentru mine și performanțele elevilor din clasele de gimnaziu la care eu predau matematica.
Performanța în matematică este o provocare constantă atât pentru mine cât și pentru elevii mei, pe care îi pregătesc pentru participarea la concursuri și olimpiade școlare de 20 de ani.
Rezultatele și performanțele lor mi-au încununat cariera de profesor, chiar în luna aprilie a acestui an, elevul meu Tudor Jurca s-a clasat al treilea pe țară la Olimpiada de Matematică.
Îmi desfășor activitatea la clasă cu pasiune și responsabilitate, de aceea nu voi renunța niciodată la actul didactic. Iar în ceea ce privește provocările, cea mai mare o reprezintă lipsa spațiului de școlarizare pentru toți elevii în program de dimineață.
Dacă în 2012 aveam 62 de clase de copii care învățau în 39 de săli de clasă, în două corpuri de clădire, în două schimburi, acum avem 69 de clase care învață în 60 de săli, în patru corpuri de clădire.
Într-un viitor apropiat, toți elevii vor învăța de dimineață, grație ajutorului financiar oferit de firma „Continental”, prin care vor fi construite șase săli de clasă în containere modulare.
– V-aș ruga, în încheierea interviului, să ne spuneți câteva lucruri și despre dumneavoastră.
– Sunt născută în comuna Ghelari, județul Hunedoara, am absolvit Liceul de matematică-fizică din Hunedoara, iar apoi Facultatea de Științe ale Naturii din Universitatea de Vest.
Mi-am început cariera de profesor de matematică în anul 1987 la școala din Pădureni, după care am predat la Școala Generală nr.13. De acolo am plecat la Colegiul Național Bănățean, iar în 2010 m-am transferat la Școala Generală nr. 22.
După cum se poate observa, după absolvirea facultății am rămas la Timișoara, m-am și căsătorit aici.
Acasă, la Hunedoara, o mai am doar pe mama. Am un fiu în vârstă de 27 de ani de care sunt foarte mândră. Este cea mai mare realizare a mea!
