Mirosul de la Retim s-a infiltrat până la ministrul mediului

gunoi 9

Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministru al mediului, a rămas stupefiată după ce i-a fost prezentată situaţia operatorului Retim, care ar fi trebuit să colecteze deşeurile din Timişoara.

Prezentă în urbea de pe Bega, demnitara, lider ALDE, a declarat: ”Când mi-a fost prezentată situația operatorului care ar fi trebuit să colecteze deșeurile din Timișoara am fost stupefiată.

CITEŞTE ŞI: Alt accident cu români pe o autostradă din Ungaria. Doi morţi și trei răniţi (video)

Am aflat că este o societate care are aici origini, ba mai mult, Consiliul Local Timișoara are acțiuni la această firmă. Am hotărât ca societatea Retim să fie controlată de Garda Națională de Mediu atât la Timișoara, cât și la Lugoj și la Arad.

Trebuie să vedem dacă și-au respectat atribuțiile și dacă au respectat legea. Nu se reușește ca toată cantitatea de deșeuri să fie ridicată de pe străzile orașului.

Nu se respectă graficul, care ar fi trebuit să fie controlat de către instituțiile care sunt în directă colaborare prin contract cu această societate.

Am prezentat situaţia la Consiliul Județean Timiş, unde a fost prezent și domnul primar al municipiului Timișoara, am vrut termene clare pe care să și le asume primarul alături de echipa dumnealui şi care să fie respectate.

Eu, personal, le voi urmări. Municipiul Timișoara trebuia să construiască de mult o stație de compostare. Lucrul acesta nu s-a întamplat.

Domnul primar și-a luat angajamentul că va pune pe ordinea zi acest lucru.

În 23 august expiră contractul între Retim și municipiu şi s-ar putea să intrăm în colaps.

Am tras semnale de alarmă în ceea ce privește acest lucru, chiar și așa suntem foarte întârziați, pentru că s-ar putea ca procedura de lucru să dureze.

Nu a fost finalizat caietul de sarcini așa cum ar fi trebuit pentru ca acel contract să fie gata înainte de 23 august.

O să verific dacă acest lucru va fi finalizat în două săptămâni. Eu îmi doresc ca cetățeanul să fie cel care să beneficieze de un serviciu de salubrizare așa cum trebuie”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *