In memoriam Josif Constantin Drăgan

”Nu m-am ocupat niciodată de politică. M-a preocupat întotdeauna europenismul, care nu este o politică, ci o vocație, o cunoaștere a viitorului Europei de mâine”. Mărturisirea a fost rostită în 1990, de prof. dr. Josif Constantin Drăgan, manager, om de cultură și știință, dar mai ales un neobosit promotor al valorilor românești în lume și al valorilor universale în România, de la a cărei trecere în eternitate se împlinesc, iată, opt ani. Soarta a vrut ca despărțirea de această lume să-l găsească, fizic (afectiv n-a fost niciodată înstrăinat), departe de țară, în cealaltă extremitate a acestui continent pentru a cărui unitate autentică, de valori, neautoritară, a militat întreaga viață. Dorința, împlinită, i-a fost să-și doarmă însă somnul de veci în Banatul natal, la Lugoj, în apropierea celor în folosul cărora și-a trăit, cu energie, cu pasiune și fără a abdica vreodată de la măsura umană a existenței, mandatul pe acest pământ: neamuri, prieteni și colaboratori, comunități locale, poporul român.

Un destin asumat: de a fi deasupra vremurilor

Se spune că împrejurările nașterii marchează profund destinul unui om. În cazul lui Josif Constantin Drăgan, această credință se verifică pe deplin.

Cel care i-a impresonat pe unii dintre contemporani doar prin statutul de miliardar s-a născut nu într-o casă aristocratică, ci într-o familie de meșteșugari lugojeni, nu mai puțin nobilă în felul său, dar care a trebuit să muncească din greu pentru tot ceea ce dobândea și, mai ales, pentru tot ceea ce devenea. În vara anului 1917, Europa era sfârtecată de unul dintre cele mai crâncene războaie ale istoriei. Zeci de mii de tineri din același neam cădeau chiar în acele săptămâni de dinainte și de după 20 iunie, pe ambele părți ale frontului din Carpați, dar și pe toate celelalte câmpuri de luptă de acum un veac.

Acestor existențe tragice li s-a simțit dator Josif Constantin Drăgan, care și-a formulat (cu discreție și modestie, ca orice faptă mare) crezul de vață de a contribui la o lume mai dreaptă, mai pașnică, mai înclinată spre a construi decât spre a dărâma. Și n-a fost doar predestinarea istorică: laolaltă cu generația sa, dintre care mulți au nutrit, ca și Mircea Eliade bunăoară, iluzia că binele a învins definitiv, și-a trăit tinerețea văzând cum, de sute de ori în cursul celei de-a doua conflagrații mondiale, condiția umană se spulberă-n vânt, lăsând loc unor modele de anticivilizație ce păreau eterne. Mulți tineri și adolescenți ai acelui ev au capitulat – și, câtă vreme nu le-am trăit dramele, nu-i putem judeca pentru asta.

Dar Josif Constantin Drăgan a făcut parte din acea mică elită de merit care a refuzat dezumanizarea, abandonul valorilor, înstrăinarea de semeni, asumându-și riscuri deloc mici ale păstrării verticalității morale.

Să evocăm un singur exemplu: aflat la Roma pentru a-și desăvârși studiile (când a început noul război, avea doar 23 de ani), a experimentat, fără voia sa, dramatice schimbări de statut, fiind, în numai cinci ani, cetățean al unei țări aliate, apoi inamice, apoi din nou aliate, apoi căzută sub ocupație bolșevică și în care nu se mai putea întoarce. În pofida acestor avataruri, a găsit puterea nu doar să se descurce fără a se compromite, dar să și inoveze: cu jumătate de secol înainte ca restul planetei să conștientizeze limitele energetice, Josif Constantin Drăgan s-a alăturat acelor extrem de puțini temerari care au pus bazele unei industrii a energiilor curate, adăugând în același timp acestei clarviziuni tehnologice preocupări de avangardă antreprenorială care i-au adus din partea deja evocatului Mircea Eliade etichetarea drept geniu economic; astăzi vorbim despre știința managementului și marketingului, dar pe atunci acești termeni abia se inventau. Deloc în ultimul rând – și poate aceasta este cea mai mare performanță a tânărului Drăgan – atunci când peste Europa a căzut Cortina de Fier, a ales să militeze activ, asumându-și riscul de a fi greșit înțeles, pentru reunificarea continentului și, ca parte a acestei opțiuni, dar și a înțelegerii profunde a faptului că popoarele și conducerile lor efemere nu se confundă, să promoveze și să susțină, chiar să salvgardeze când a fost posibil, valorile țării natale.

O angajare responsabilă în problemele globale…

În sistemul de valori pe care l-a întruchipat Josif Constantin Drăgan, sentimentul responsabilității istorice a ocupat mereu un loc de frunte. Contemporan cu o lume a violenței și excluziunilor, conaționalul nostru a răspuns așa cum numai marile spirite știu: construind punți de dialog și înțelegere, semânând speranță.

Așa a apărut Bulletin europeen – cea dintâi publicație pan-europeană (1950), Fundația Europeană Drăgan – prima și, timp de mai multe decenii, singura instituție care a conectat România la Occidentul democratic, și ampla rețea de asociații și platforme de dezbatere care a menținut cultura română în circuitul de valori al Lumii Libere.

Universitatea Europeana "Drăgan" Lugoj, un leagăn al activităţii academice
Universitatea Europeana „Drăgan” Lugoj, un leagăn al activităţii academice

Fără acest angajament, este greu de crezut că opere de prim rang ale culturii naționale și universale – precum ”Psihologia consonantistă” a lui Ștefan Odobleja, ”Istoria literaturii române” a lui George Călinescu sau ”Getica” lui Iordanes – ar fi scăpat de condamnarea la uitare. Fără publicarea monografiei ”Noi, tracii” (considerată de lumea științifică internațională de atunci, în pofida a ceea ce afirmă detractorii interesați, punctul de relansare postbelică a cercetării asupra substratului european pre-roman), ca și fără studiile ”Mileniul imperial al Daciei” și ”Imperiul Romano-Trac” care au continuat-o, societatea noastră ar fi pierdut un capitol esențial al istoriei și identității sale, dar și un argument decisiv al apartenenței sale la construcția europeană.

Fără înțeleapta și neobosita sa angajare în dialogul interconfesional, recunoscut prin cele mai înalte distincții atât în lumea ortodoxă, cât și în cea catolică, ecumenismul cu care ne mândrim astăzi ar fi rămas gol de conținut. Eforturile sale nu au rămas neobservate, dobândind recunoaștere la cel mai înalt nivel: bunăoară, la Luxemburg a fost distins cu Medalia de Aur a Meritului European, la Roma – cu titlul de Cavaliere di Gran Croce al Meritului della Reppublica Italiana, la Florența – cu premiul european ”Lorenzo il Magnifico”, iar în elita cercetării economice globale, cu funcția de președinte al Federației Internaționale de Marketing.

… și un exemplu de loialitate față de propriul neam

European desăvârșit (cum, s-o recunoaștem, nici astăzi nu sunt mulți, în pofida amplei frazeologii utilizate în spațiul public), Josif Constantin Drăgan a înțeles și a demonstrat celorlalți că nu există incompatibilitate între valorile globale și cele naționale, atâta vreme cât și unele, și celelalte sunt autentice.

Dacă îți iubești cu onestitate țara, obișnuia să le spună celor din preajmă, nu ai cum să nu-i respecți pe cei care-și iubesc, la rândul lor, propriile țări, tot astfel cum, dacă ești cu adevărat european, nu poți să scoți din ecuația acestui continent tocmai locul din care te provii.

Și-a însoțit cuvintele cu gesturi care le-au dat greutate: a contribuit la repatrierea osemintelor acelui părinte al națiunii care a fost Inocențiu Micu-Klein și la nemurirea în stâncă a legendarului rege Decebal, a ajutat generații de intelectuali români să se reconecteze la circuitele academice internaționale (efort pe care, ca multe alte instituții, Universitatea din Timișoara l-a răsplătit prin decernarea, încă în 1980, a titlului de Doctor Honoris Causa), a pus umărul la realizarea istoricei vizite a Suveranului Pontif în România, a contribuit la reconectarea economiei naționale la piața globală.

Alături de această exemplară implicare în problemele globale, Josif Constantin Drăgan a cultivat un neostenit angajament față de locurile natale, înzestrându-le cu publicații, edituri, biblioteci și instituții cultural-științifice de prestigiu, așa cum este Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj. De aceea, gesturile de recunoaștere venite din partea propriilor concitadini – Lugojul i-a acordat în 1996 titlul de Cetățean de Onoare, iar un cartier și o piață centrală din străvechea urbe de pe Timiș îi poartă numele – le-a primit cu aceeași bucurie interioară cu care a acceptat și demnitățile internaționale.

Ideea sculptării chipului dac Decebal, pe malul stâncos al Dunării, a fost promovată şi finanţată de prof. dr. Josif Constantin Drăgan
Ideea sculptării chipului dac Decebal, pe malul stâncos al Dunării, a fost promovată şi finanţată de prof. dr. Josif Constantin Drăgan

Cei opt ani scurși de la trecerea în eternitate a acestui mare spirit al locului sunt un răstimp poate încă prea scurt pentru a recepta la întreaga sa dimensiune moștenirea culturală și civică lăsată, dar, cu certitudine, suficient pentru ca oamenii înzestrați cu simțul onestității să reevalueze, dacă n-au făcut-o în timp real, rolul pe care Josif Constantin Drăgan l-a jucat în reașezarea în matca normalității a lumii din care facem parte. Iar cel mai potrivit omagiu pe care-l putem aduce memoriei acestui cărturar printre cărturari este să-i urmăm, în sfera și la scara fiecăruia, exemplul.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “In memoriam Josif Constantin Drăgan

  1. Frumos, felicitari pentru articol!
    De citit pentru noi toti, dar mai ales pentru aceia care au uitat deja ce a facut acest mare om pentru Lugoj!

Lasă un răspuns